Resseller-ul Apple pe piaţa românească a lansat noul iPhone XS și XS Max: Estimăm că vom vinde întreg stocul în 48 de ore

Compania iStyle Retail, Apple premium reseller pe piaţa românească, a lansat noile modele de telefoane iPhone XS și XS Max, dar și ceasul Apple Watch Series 4 și estimează că va vinde întregul stoc destinat României în 48 de ore de la lansare.
Economica.net - vin, 28 sept. 2018, 09:47
Resseller-ul Apple pe piaţa românească a lansat noul iPhone XS și XS Max: Estimăm că vom vinde întreg stocul în 48 de ore

„România a fost inclusă și anul acesta în același val de livrări alături de Cehia și Ungaria. Produsele Apple sunt apreciate pe piața locală și ne așteptăm ca acest lucru să se reflecte în vânzările iStyle. Având în vedere că avem o bayă de clienți fideli care apreciayă designul și fiabilitatea produselor Apple, estimâm că vom vinde toate produsele destinațe țării noastre în primele 48 de ore”, a declarat Valeriu Ion, director general iStyle Retail România și Bulgaria.

Acesta nu a oferit cifre absolute în privința stocului pentru piața românească, însă a precizat că România a depășit anul acesta state precum Ungaria și Bulgaria fiind în prezent a doua piață ca importanță, după Cehia.

„Începând cu anul 2014 piaţa din România a înregistrat o creştere spectaculaosă faţă de ţările din regiune, ajungând a doua piaţa după Cehia pentru iStyle. Trendul din punct de vedere al business-ului este unul de stabilizare, dar păstrând tendinţa de creştere în fiecare an. Pe lângă nucleul clienţilor fideli, cunoscători ai tehnologiei Apple (…) se adaugă constant cumpărători noi, fapt care duce la o creştere sustenabilă a business-ului”, a spus Valeriu Ion.

Acesta a adăugat că numărul precomenzilor pentru cele două telefoane a depăşit pentru prima oară stocul magazinelor iStyle, ponderea cererilor dintre cele două modele fiind una echilibrată.

Preţurile pentru iPhone XS încep de la 5.499 lei şi pot ajunge la 7.399 de lei, în funcţie de capacitatea de stocare, în timp ce preţurile pentru XS Max se situează între 5.999 de lei şi 7.899 de lei. Preţul pentru un ceas Apple Watch Series 4 pleacă de la 2.100 de lei. Produsele pot fi achiziţionate şi în rate.

Reprezentanţii iStyle se aşteaptă la un interes tot mai mare şi pentru noul ceas Apple şi spun că în acest moment, iAStzle vinde un Apple Watch la fiecare două produse din gama iPhone.

Cele două variante ale noului iPhone, iPhone XS și iPhone XS Max, sunt disponibile într-un design exclusivist, care combină oțelul de calitate chirurgicală și cea mai rezistentă sticlă utilizată vreodată pentru un smartphone, în trei variante cromatice (auriu, argintiu și gri spațial). Ecranele Super Retină de 5,8 și 6,5 inchi (fiind cel mai mare ecran văzut vreodată la un iPhone) acoperă integral partea frontală a dispozitivelor și oferă culori precise, HDR și tonuri de negru autentic. Procesorul A12 Bionic, dotat cu tehnologie Neural Engine din noua generație, dă posibilitatea unor experiențe uimitoare de realitate augmentată. Funcționalitatea de identificare facială Face ID este și mai rapidă, iar sistemul revoluționar de camere duale permite ajustarea spectaculoasă a estompării fundalului pentru fotografiile realizate în modul Portret.

Apple Watch Series 4 a fost complet reconceput și reproiectat pentru un stil de viață mai activ, mai sănătos și mai conectat. La nivelul designului, noutatea o reprezintă dimensiunea display-ului, între 40 și 44 mm, cu 30% mai mare comparativ cu versiunea anterioară. Modelul poate deveni un adevărat înger păzitor datorită noului senzor de monitorizare cardiacă și funcțiilor de detectare a căderilor și S.O.S. urgențe. Pentru pasionații de sport, Apple Watch Series 4 detectează automat începerea și finalizarea exerciților fizice, include antrenamente noi de yoga și drumeții și pune la dispozitie funcții avansate pentru alergători, precum alerte de cadență și ritm. Pe scurt, Apple Watch Series 4 îți permite să faci totul de la încheietura mâinii, inclusiv să comunici prin Walkie-talkie cu prietenii sau să-i provoci la competiții unu-la-unu.

iStyle, parte a Midis Group, este cea mai mare reţea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul şi Estul Europei. Primul magazin a fost deschis în România în 1999, iar în prezent reţeua a ajuns la 9 unităţi în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului ...
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență ...