Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori

Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care este oricum suspendat acum, este trecută în legislația națională și explică și de ce este util acestor contor, care nu ar aduce niciun deserviciu prosumatorului. Costul instalării lui este nesemnificativ în facturi.
Mihai Nicuţ - vin, 26 apr. 2024, 15:49
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori

“Obligativitatea montării acestor echipamente derivă din legislația națională, iar ANRE trebuie sa respecte legislația primată. Oricum sumele vehiculate sunt departe de realitate. Acum sunt montate circa 6.000 de astfel de contoare la prosumatori și, presupunând  că s-ar monta 200.000 de contoare – din datele noastre prețul unui contor este de 100 de euro – impactul asupra tuturor consumatorilor de energie electrică ar fi de 20 de bani/MWh, or un MWh este consumul anual al unei gospodării, deci fiecare dintre noi am plăti 20 de bani pe an”, ne-a declarat George Niculescu, prețedinte al ANRE, solicitat să comenteze afirmațiile de ieri ale deputatei USR Cristina Prună.

El a explicat și de ce sunt importante aceste contoare, care nu aduc niciun deserviciu prosumatorului.

“Lipsa datelor exacte privind consumul si producția efectivă a prosumatorilor poate avea drept consecință erori mari de prognoză, care la rândul lor generează costuri mult mai mari în piața de energie care sunt suportate de către toți consumatorii.

Obligația montării de către operatorii de distribuție a contoarelor pentru măsurarea energiei electrice produse din instalațiile prosumatorilor a devenit extrem de necesară deoarece producția și consumul prosumatorilor induc costuri foarte mari cu dezechilibrele la nivelul sistemului energetic”, a mai spus George Niculescu.

Șeful ANRE a respins din nou ideile vehiculate referitoare la vreo intenție de taxare a prosumatorilor și a reamintit că, cel puțin pentru moment, montarea acestor contoare la prosumatori este suspendată. “Nu cred ca a face din prosumatori un subiect de campanie electoirală este potrivit”, ne-a mai spus Niculescu.

Reacția oficialul ANRE survine după ce parlamentarul USR Cristina Prună, a spus că Instalarea unor contoare suplimentare de către prosumatori nu reprezintă o obligație europeană și că, în opinia sa, este posibil ca prin acest pas să se pregătească renunțarea la compensarea cantitativă, ceea ce ar îngropa sectorul prosumatorilor.

„ANRE a decis montarea unui contor suplimentar la prosumatori, care să măsoare cantitatea consumată de aceștia din propria producție. Asta deși nu a fost încă îndeplinită cerința legală existentă privind introducerea contorizării inteligente a tuturor consumatorilor din România. Temerea noastră este că, prin acest pas, se pregătește de fapt renunțarea la compensarea cantitativă a prosumatorilor, ceea ce ar fi extrem de toxic, nu doar pentru prosumatori, ci pentru întreg sistemul energetic românesc și, de aici, pentru noi toți”, a spus deputata Cistina Prună, care este și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii.

În România sunt acum 117.000 de prosumatori, care însumează în instalațiile lor 1.554 MW.

ANRE a publicat și un comunicat de presă pe această temă, îl puteți vedea AICI 

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...