Reţeaua de internet Ro-Net a fost finalizată în 200 de localităţi rurale. Alte 783 vor avea internet până în noiembrie

Proiectul RO-NET privind construirea unei reţele naţionale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale, a fost finalizat în peste 200 de localităţi, iar în alte 220 se află în fază avansată de implementare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Comunicaţiilor pentru Societatea Informaţională (MCSI), remis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 01 iul. 2016, 20:46
Reţeaua de internet Ro-Net a fost finalizată în 200 de localităţi rurale. Alte 783 vor avea internet până în noiembrie

Potrivit ţintei asumate prin proiect, până în noiembrie 2016 un număr 783 de localităţi din zone greu accesibile vor beneficia de acoperire cu internet în bandă largă.

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) a prezentat vineri, 1 iulie, amplasamentele finalizate şi beneficiile conectării la internet locuitorilor din localităţile Tomeşti şi Mascurei, din judeţul Vaslui.

‘Elevii şi profesorii vor avea acces mai uşor la informaţie. Producătorii locali şi meşteşugarii vor putea utiliza Internetul pentru afacerea lor şi pot intra chiar în sistemul naţional de licitaţii publice cu produsele lor. Autorităţile locale pot comunica mai rapid cu omologii lor şi pot cere susţinere pentru dezvoltarea utilităţilor din zona, iar persoanele în vârstă vor putea ţine legătura prin intermediul Internetului cu cei dragi aflaţi departe. Astfel, întreaga comunitate beneficiază în urma disponibilităţii accesului la Internet. Cu alte cuvinte, chiar dacă unii se vor întreba poate de ce am adus Internet în sate unde, de exemplu, nu există o reţea de canalizare bine pusă la punct, răspunsul este că, dacă ai Internet şi îl foloseşti inteligent pentru comunitate, poţi să dezvolţi şi utilităţile din zonă’, a declarat Horaţiu Anghelescu, secretar de stat în cadrul ministerului, în cadrul vizitei în judeţul Vaslui.

RO-NET este un proiect major finanţat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect şi, astfel, împărţirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanţarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro.

‘RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localităţi identificate ca ‘zone albe’. Acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale aducând internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice’, informează MCSI.

Până acum s-a decontat de la CE aproximativ 22% din valoarea totală, iar stadiul fizic de realizare este de peste 25%, rezultat care s-a atins în circa două luni.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a declarat marţi liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu....
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
La doi ani de la deschiderea oficială a primului restaurant Popeyes în România, brandul originar din statul american Louisiana ...
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom anunță finalizarea unei noi unități de mentenanță în București. Depoul Alstom Grivița este primul depou dedicat ...