Românii ar putea intra în faliment mai devreme. Legea insolvenţei persoanelor fizice va fi votată azi de deputaţi

Legea prin care termenul de aplicare a insolvenţei persoanelor fizice va fi 30 septembrie 2016, şi nu 1 ianuarie 2017, va intra astăzi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor. În luna decembrie a anului trecut, Guvernul decisese să amâne aplicarea legii cu un an.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 21:02
Românii ar putea intra în faliment mai devreme. Legea insolvenţei persoanelor fizice va fi votată azi de deputaţi

„Legea este pe ordinea de zi a plenului Camerei. Noi vrem să intre în vigoare la 30 septembrie, depinde de cât de repede va considera Preşedintele României că trebuie să o promulge, în 20 de zile sau mai devreme”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ciprian Nica, deputat PSD, vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, ultima comisie care a dezbătut proiectul de lege.

La jumătatea anului trecut, Parlamentul a adoptat un proiect de lege referitor la insolvenţa persoanelor fizice, prima lege de acest fel din România care reglementa situaţia celor care au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile. Legea, publicată în Monitorul Oficial, urma să intre în vigoare la finalul lui 2015, dar, în decembrie anul trecut, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă (61/2015) prin care termenul de aplicare se amâna cu un an, până la finalul lui decembrie 2016, pe motiv că normele de aplicare nu erau gata.

„S-a ajuns în această situaţie deoarece niciunul dintre paşii de implementare prevăzuţi în lege nu a fost atins, deşi în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deşi nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acţiune ca aceşti paşi să fie implementaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Cioloş de la acea vreme, Dan Suciu.
Ulterior însă, parlamentarii au decis să respingă ordonanţa propunând un proiect de lege în acest sens, iar legea insolvenţei persoanelor fizice să intre în vigoare mai devreme. Proiectul a trecut de Senat, şi urmează ca azi să intre, la vot final, în plenul Camerei Deputaţilor, care este decizională.

„Nici până acum nu au fost în stare să facă normele, deşi erau scrise” a spus Nica.

Ce spune legea insolvenţei persoanelor fizice

Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal etc., şi nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.
În situaţia în care datornicul consideră că se află în insolvenţă (deoarece nu dispune de lichidităţi pentru plata datoriilor scadente – starea de insolvenţă poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depăşit cu mai mult de 90 zile) dar situaţia financiară a acestuia nu este iremediabil compromisă, poate cere Comisiei de Insolvenţă deschiderea insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care este o procedură administrativă şi nu judiciară. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.
În cazul deschiderii procedurii de insolvenţă pe baza planului de rambursare se suspendă provizoriu executările silite începute, nu pentru mai mult de 3 luni, cu excepţia situaţiei în care instanţa decide prelungirea acestei perioade, dacă astfel situaţia financiară a datornicului ar deveni iremediabil compromisă.
Durata de executare a planului este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire cu încă un an.
Insolvenţa prin lichidare de active poate fi solicitată de către datornic, în mod direct, în cazul în care ‘situaţia sa financiară este iremediabil compromisă’.
Legea prevede şi o procedură simplificată pentru insolvenţa personal, care poate fi accesată de o persoană fizică insolventă, dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile şi are peste vârsta standard de pensionare sau şi-a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...