Românii încep să migreze cu munca spre nord, lăsând Spania pentru Norvegia. Câţi bani au trimis în 2015 în ţară

Românii care muncesc în străinătate tind tot mai mult spre nordul continentului, în ţări precum Germania, UK, Suedia sau Norvegia, lăsând în urmă preferinţele pentru Spania, Italia sau Grecia, a declarat miercuri Radu Pojoga, directorul regional MoneyGram pentru Europa de Sud-Est, anunţă Mediafax.
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 17:59
Românii încep să migreze cu munca spre nord, lăsând Spania pentru Norvegia. Câţi bani au trimis în 2015 în ţară

„Vedem un trend al românilor care lucrează în Spania, Italia, Grecia şi ţările din sud se duc către nordul continentului, Germania, UK, Suedia, Norvegia. Unde sunt banii acolo se duc şi românii”, a afirmat Pojoga într-o conferinţă de presă, cu ocazia deschiderii unui nou sediu principal în Bucureşti, potrivit Mediafax.

Potrivit statisticilor oferite de Banca Mondială, în 2014, românii primeau transferuri de bani în principal din Italia (un miliard de dolari), Spania (792 milioane de dolari) şi Germania (451 milioane de dolari). Principale ţări care primesc bani din România sunt Spania (127 milioane de dolari), Republica Moldova (109 milioane de dolari) şi Italia (71 milioane de dolari).

România este una dintre pieţele cele mai dinamice şi active din Europa, piaţa românească clasându-se pe locul al cincilea în Europa Centrală şi de Est, primind astfel peste 3,4 miliarde de dolari în anul 2014, portivit Băncii Mondiale.

„Trendul după ce criza economică s-a încheiat a început să fie crescător, chiar dacă diferenţa de la 2013 la 2014 a fost în scădere, potrivit cifrelor Băncii Mondiale- banii intraţi în România anul trecut au fost de 3,43 miliarde dolari, faţă de 3,6 miliarde dolari în 2013 -, noi suntem pe un trend crescător, datorită majorării numărul de parteneri şi a locaţiilor de retail”, a mai spus Pojoga.

Valoarea medie a unei tranzacţii realizate prin serviciul de transfer de bani MoneyGram este de 300 de euro, similară celei de anul trecut. Totodată, business-ul companiei a crescut în primele nouă luni cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai multe transferuri se realizează în perioada sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, dar şi pe perioada verii, când românii se duc în Spania sau Italia pentru muncă sezonieră.

Furnizorul de servicii de transfer de bani, MoneyGram, a deschis un nou birou în Bucureşti, care se alătură altor 3.500 de locaţii partenere în România, potrivit unui comunicat al companiei.

MoneyGram este un furnizor global de servicii de transfer al banilor şi servicii de plată a facturilor, de emitere de ordine de plată, precum realizarea de controale oficiale pe pieţele de interes pentru consumatori.

Te-ar mai putea interesa și
Renault Duster, lansat în Turcia, viitorul hub de export spre țările din est
Renault Duster, lansat în Turcia, viitorul hub de export spre țările din est
Fratele geamăn al SUV-ului Dacia produs în România și comercializat în Uniunea Europeană, Renault Duster tocmai a fost lansat pe piața turcă, țară în care va fi și asamblat....
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală ...
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...