Românii vând cu success în Franţa un carburant eco, ce aduce economii de 30 de euro la fiecare plin

Dyneff, compania petrolieră deţinută de grupul Rompetrol în Europa Occidentală, vinde cu succes în staţiile de distribuţie a carburanţilor din sudul Franţei un produs bio, denumit E 85.
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 21:25
Românii vând cu success în Franţa un carburant eco, ce aduce economii de 30 de euro la fiecare plin

Compus în proprţie de 75-85% din etanol şi restul din benzină cu cifra octanică 95, produsul este conceput special pentru piaţa franceză, una dintre cele mai avansate din Europa din punct de vedere al utilizării biocarburanţilor.

Dat fiind conţinutul mare de componentă bio, produsul este mai ieftin decât benzina clasică şi decât motorina. Astfel, la o staţie Dyneff, un litru de E 85 costă 0,94 euro, în condiţiile în care un litru de benzină de 95 1,60 euro, iar un litru de motorină 1,40 euro. Aşadar, comparativ cu benzina de 95, amestecul E 85 este cu circa 41% mai ieftin.

Totuşi, acest carburant nu poate fi pus direct în rezervor dacă motorul nu este adaptat. În acest sens, este nevoie de un dispozitiv numit kit flex fuel, care ar costa circa 400 de euro, cu montajul inclus. În plus, consumul de carburant este mai mare, cu 20% şi chiar peste. Totuşi, dată fiind diferenţa de preţ, şoferul câştigă în jur 30 de euro la fiercare plin, dacă alimentează cu E 85, comparativ cu benzina de 95.

Produsul are un preţ mai mic din cauza taxelor mai mici şi este avantajos şi pentru companiile petroliere să îl vândă, dat fiind că, în Franţa şi ele beneficiază de unele reduceri de taxe dacă oferă produse mai puţin poluante. Carburantul are un impact pozitiv în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a încălzirii globale.

Chiar dacă produsul exista de mai multă vreme în Franţa, cei de la Dyneff sunt primii care l-au pus în staţiile de alimentare din sudul Franţei, piaţă pe care dieselul face legea. Dyneff ocupă în prezent locul 3 pe piaţa distribuţiei de E85 în Franţa, iar la sfârşitul anului 2012 a atins o cotă de piaţă de 12% la nivel naţional cu 13 staţii de alimentare echipate pentru distribuţia de E85. Succesul acestui carburant se mai explică şi prin altă realitate: din cauza veniturilor din zona de sud a Franţei, există un număr destul de mare de posesori de autoturisme mai vechi, care aleg să alimenteze direct cu E 85 în amestec cu benzină de 95, fără să aibă instalat acel dispozitiv.

Dyneff este cea mai mare companie din regiunea Languedoc – Roussillon și una din cele mai importante companii din zona de sud a Franței. Compania livrează în fiecare an aproximativ 2,3 milioane metri cubi de produse petroliere prin cele trei canale majore de distribuție din Franța și Spania: retail (115 stații), small and medium distribution (9 filiale de vânzări) și trading și wholesale. Compania deține două terminale proprii în Port la Nouvelle şi este acţionară la terminalele din Marsilia și Lyon. În afară de prezența din sudul Franței, Dyneff este un trader important pe piața franceză și spaniolă operând importante capacități de import, stocaj, distribuție, în porturi precum Barcelona, Valencia, Bilbao, Bordeaux și Le Havre.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Rompetrol este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport, etc. Rompetrol intenţionează să devină una dintre cele mai importante companii petroliere integrate din Europa, din regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane. În 2012, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 10,8 miliarde USD.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...