Ryanair se extinde pe aeroportul din Bucureşti cu o noută rută spre Pescara, Italia

Gigantul Ryanair lansează zboruri spre o nouă destinaţie cu plecare din Bucureşti. 
Andrada Ghira - mar, 07 aug. 2018, 09:05
Ryanair se extinde pe aeroportul din Bucureşti cu o noută rută spre Pescara, Italia

Zborurile spre noua rută vor fi operate cu o frecvență de două zboruri săptămânale începând cu sfârșitul lunii octombrie și face parte din programul de iarnă pentru 2018 al Ryanair din București.

Aceasta este a 17-a rută pe care Ryanair o operează de pe aeroportul Henri Coandă, inclusiv ruta Bucureşti-Viena, care va fi operată de Laudamotion, companie pe care gigantul irlandez o deţine aproape în totalitate. 

Compania oferă la vânzare locuri promoționale de la doar 26.99 de euro pentru călătorii în noiembrie, acestea fiind disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, joi, 9 august.

În cel de-al doilea trimestrul dina cest an, profitul Ryanair s-a redus cu 20%, din cauza declinului rezervărilor, a costurilor mai mari cu angajaţii şi cu combustibilul.

Dar profitul trimestrial de 319 milioane de euro (374,4 milioane de dolari) este în linie cu estimarea precedentă a companiei şi uşor peste previziunile analiştilor, de 305 milioane de euro.

‘Deşi numărul biletelor vândute în trimestrul doi din 2018 a depăşit uşor estimările noastre, dificultăţile din ultima perioadă şi aşteptatul impact al grevelor vor afecta rezultatele companiei’, a afirmat directorul general, Michael O’Leary.

Veniturile au urcat cu 9% în trimestrul doi din acest an, la 2,08 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,04 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai ...
A început bătălia pentru posturile din Consiliul de Administrație al BNR. Numirea și validarea noului Consiliu trebuie să aibă loc până la începutul vacanței parlamentare, la data de 1......
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 35%
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în ...
Guprul Banca Transilvania a anunțat astăzi că a obținut un profit net consolidat de 1,1324 de miliarde de lei (+35% față ...
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei ...
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...