Ursache (ASF): SIF-urile sunt reglementate ca în anii ’90. Acest lucru va fi modificat

Piaţa de capital din România este dominată de "tot soiul" de interese, care au ţinut-o la statutul de piaţă de frontieră, iar reglementările stufoase din domeniu, rămase la nivelul anilor '90, vor fi modificate, potrivit vicepreşedintelui ASF Mircea Ursache. El a amintit că SIF-urile funcţionează după o legislaţie din anii '90 şi a spus că la nivelul ASF sunt discuţii pentru modificarea acestora astfel încât SIF-urile să poată cumpăra acţiuni între ele şi să răscumpere acţiuni.
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 13:08
Ursache (ASF): SIF-urile sunt reglementate ca în anii '90. Acest lucru va fi modificat

„Piaţa de capital românească este dominată de tot soiul de interese care au ţinut-o la statutul de piaţă de frontieră. Cât timp vom menţine aceste reglementari stufoase, pe care nici angajaţii ASF nu reuşesc să le dovedească, nu vom putea depăşi acest statut”, a declarat Mircea Ursache, vicepreşedinte ASF responsabil de piaţa de capital, prezent la Romanian Financial Forum, organizat de MEDIAFAX.

El a amintit că SIF-urile funcţionează după o legislaţie din anii ’90 şi a spus că la nivelul ASF sunt discuţii pentru modificarea acestora astfel încât SIF-urile să poată cumpăra acţiuni între ele şi să răscumpere acţiuni.

„De asemenea, vrem să reducem cvorumul la şedinţele AGA ale SIF-urilor la 25% sau 20% din numărul de acţiuni. Ce ar fi dacă am trata Fondul Proprietatea cu aceste reglementări (cele din prezent de la SIF-uri – n.r.) … Este inadmisibil ca SIF-urile să fie lăsate cu un statut care spune ca AGA nu poate avea loc fara cvorum de 80%. Ar trebui să fie o pătrime sau cincime, aşa cum se întâmplă la celelalte societăţi”, a spus Ursache.

El a arătat că piaţa de capital din România are toate motivaţiile, inclusiv din zona administrativă şi managerială, să însemne ceva în aceasta zonă a Europei.

„Uitaţi-vă la RASDAQ, care din 2006 încoace nu poate fi reglementată din cauza orgoliilor şi bătăliilor hormonale dintre foştii comisari (ai fostei CNVM – n.r.). Dacă nu rezolvăm această problemă intrăm în procedură de infrigement”, a spus Ursache.

El a amintit că ASF vrea să reglementeze şi piaţa Forex, unde publicitatea agresivă şi mincinoasă a unora dintre firmele care activează în domeniu afectează încrederea potenţialilor clienţi ai brokerilor de pe piaţa de capital.

„Mesajul meu pentru piaţa de capital este următorul: nu vreau să mai stagnăm din cauza reglementărilor. Anul 2013 a fost unul bun pentru bursa de la Bucureşti şi va urma unul la fel de bun, în condiţiile în care statul a anunţat că vrea să continue programul de privatizări prin piaţa de capital”, a încheiat reprezentantul ASF.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie trebuie să „facă mai mult” împreună cu UE în materie de apărare, spune premierul Starmer
Marea Britanie trebuie să „facă mai mult” împreună cu UE în materie de apărare, spune premierul Starmer
Marea Britanie trebuie să 'facă mai mult' împreună cu Uniunea Europeană în materie de apărare, în special prin iniţiativa SAFE, la care Londra nu a aderat deocamdată, a indicat premierul......
Zelenski anunţă reluarea negocierilor între Ucraina, Rusia şi SUA, la Abu Dhabi
Zelenski anunţă reluarea negocierilor între Ucraina, Rusia şi SUA, la Abu Dhabi
Negocierile directe dintre Kiev, Moscova şi Washington pentru a încerca să găsească o soluţie la războiul din Ucraina ...
Ucraina – Cel puţin 12 morţi într-un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz în regiunea Dnipropetrovsk
Ucraina – Cel puţin 12 morţi într-un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz în regiunea Dnipropetrovsk
Un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz care transporta angajaţi ai unei mine din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk ...
PSD cere adoptarea în regim de urgenţă a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate
PSD cere adoptarea în regim de urgenţă a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate
PSD a decis duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, să susţină adoptarea în regim de urgenţă a pachetului ...