Sindicaliştii de la Sanitas ies în stradă pe 29 octombrie, dacă Guvernul nu decide majorarea salariilor

Membrii Federaţiei Sanitas din România vor picheta miercuri, 29 octombrie, sediul Guvernului, dacă până atunci Executivul nu va aproba un act normativ care să prevadă creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Economica.net - joi, 23 oct. 2014, 14:22
Sindicaliştii de la Sanitas ies în stradă pe 29 octombrie, dacă Guvernul nu decide majorarea salariilor

‘Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit joi, este nemulţumit de rezultatele negocierilor purtate cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice. Noi solicităm în continuare creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014, dar şi aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2015. Dacă în perioada imediat următoare Executivul nu va aproba un act normativ care să prevadă creşterea salariilor, atunci vom organiza, pe 29 octombrie, o acţiune de pichetare a sediului Guvernului. De asemenea, un miting de amploare va fi organizat pe data de 12 noiembrie’, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, în comunicatul citat.

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sanitas din România au pichetat, pe parcursul lunii iunie, sediul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii, solicitând în principal creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 iulie, şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 1 octombrie.

Preşedintele Sanitas anunţa, pe 17 septembrie a.c, în urma întâlnirii avute cu ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, că a fost promisă o creştere salarială în sumă fixă, lunară, începând cu data de 1 decembrie a.c., pentru fiecare salariat din Sănătate şi Asistenţă Socială.

‘Doamna ministru Petrescu ne-a lăsat să stabilim modul în care va avea loc creşterea salariilor, respectiv procentual sau în sumă fixă. Noi am decis că o creştere a salariilor în sumă fixă lunară este mai avantajoasă pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială. Majorarea salariilor se va produce de la data de 1 decembrie a.c., însă vom afla în perioada următoare ce înseamnă concret aceşti bani – ca valoare propriu-zisă’, a afirmat Leonard Bărăscu.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990....
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la ...
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...