Sondele de petrol ale OMV Petrom, conectate la centrul de date al companiei printr-o soluţie Internet of Things de la Vodafone

Echipamentele conexe sondelor de petrol ale OMV Petrom au fost conectate la centrul de date al companiei într-o serie de experimente de laborator şi teste pe teren printr-o soluţie Internet of Things implementată de Vodafone România. În zonele respective nu există acces la internet fix sau mobil şi nici acoperire GSM.
Economica.net - mie, 29 nov. 2017, 11:08
Sondele de petrol ale OMV Petrom, conectate la centrul de date al companiei printr-o soluţie Internet of Things de la Vodafone

Testele au fost efectuate atât în condiții de laborator, cât și pe teren, și au verificat conectarea echipamentelor specifice industriei de petrol și gaze la centrul de date al OMV Petrom prin intermediul unei rețele de telecomunicații comerciale, se arată într-un comunicat al celor două companii.

„Acesta este o premieră absolută pentru România, atât pentru piața de telecomunicații, cât și pentru
industrii relevante pentru economia națională, precum cea de petrol și gaze, care vor avea beneficii
extraordinare utilizând această tehnologie. Eficientizarea costurilor, monitorizarea activității și
controlul permanent și în timp real, în condiții de deplină securitate, impactul mai mic asupra
mediului înconjurător sunt doar câteva dintre aceste beneficii pentru companii”, a afirmat în comunicat Valeriu Nistor, director Enterprise Business Unit, Vodafone România.

„Tehnologia și inovația sunt vectori strategici importanți în Strategia 2021+ a OMV Petrom. Încă din
2009, am demarat proiecte de automatizare și digitalizare a zăcămintelor. Am reușit să
implementăm tehnologii de automatizare la 4.200 de sonde, dintr-un total de circa 8.100 de sonde
active, însă, pentru sondele aflate în zone izolate, unde nu există acoperire GSM, conexiunile de
date sunt o provocare. Continuăm automatizarea și digitalizarea sondelor și instalațiilor; până în
2020, peste 70% din sondele noastre vor fi automatizate, cu posibilități de monitorizare la distanță”, a spus Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Upstream (explorare şi producţie).

Implementarea NarrowBand-IoT se bazează pe tehnologia radio Low Power Wide Area (LPWA). Vodafone anticipează că LPWA va conecta milioane de dispozitive, de la senzori, contoare, mașini, aparate electrocasnice, până la conducte de petrol, gaz și apă, și va extinde semnificativ tipurile existente de soluții IoT.

Tehnologia este proiectată să conecteze dispozitive aflate în zone greu accesibile pentru tehnologiile
radio existente, care necesită un consum redus de energie și a căror conectare presupunea
costuri mari până acum.

NB-IoT foloseşte operează în spectru de frecvenţă licenţiat şi oferă aceleaşi niveluri de securitate ca şi reţelele 4G.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...