Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Statele Unite au refuza să semneze declaraţia G7 referitoare a schimbările climei şi planurile de devoltare durabilă, se arată într-un comunicat publicat luni de miniştrii Mediului din statele membre ale grupului, transmite Reuters, preluat de News.ro.
Economica.net - lun, 12 iun. 2017, 14:14
Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Partea americană a explicat că nu va semna declaraţiile colegilor din Italia, Canada, Japonia, Franţa, Marea Britanie şi Germania, „reflectând anunţurile recente privind retragerea şi oprirea imediată a implementării Acordului de la Paris şi a angajamentelor financiare asociate”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

„Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii internaţionali majori într-o manieră conformă cu priorităţile interne, menţinând atât o economie solidă cât şi un mediu sănătos”, se arată în comunicat.

La începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage SUA din Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice, afirmând că participarea ar submina economia, ar duce la pierderea unor locuri de muncă, ar slăbi suveranitatea naţională şi ar pune ţara într-un dezavantaj permanent faţă de alte state.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...