Harta viitoarelor staţii de alimentare a maşinilor electrice din România. Unde spune Guvernul că vor fi puse „benzinăriile electrice”

Peste doar trei ani, în România vor fi cel puţin 1.000 de puncte de alimentare a maşinilor cu combustibili alternativi. Guvernul a elaborat o strategie în acest sens, care arată inclusiv unde ar putea fi amplasate viitoarele staţii de încărcare a maşinilor electrice dar şi câte astfel de staţii vor fi în fiecare oraş mare din ţară.
Mihai Nicuţ - joi, 15 feb. 2018, 21:05
Harta viitoarelor staţii de alimentare a maşinilor electrice din România. Unde spune Guvernul că vor fi puse

Guvernul urma să aprobe în şedinţa de ieri un proiect de Hotărâte pentru aprobarea “Strategiei privind Cadrul naţional de politică pentru dezvoltarea pieţei în ceea ce priveşte combustibilii alternativi în sectorul transporturilor şi pentru instalarea infrastructurii relevante în România şi pentru înfiinţarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieţei pentru combustibili alternativi”.

Draftul documentului este încă din vara trecută în dezbatere publică, dar nu s-a discutat foarte mult despre el şi conţine prevederi destul de importante referitoare la viitoarea politică a României într-un domeniu care sigur se va dezvolta în viitor: amplasarea staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice.

Numărul de „benzinării electrice” din fiecare oraş

Strategia estimează că, până la finalul anului 2020, în România vor fi amplasate circa 1.000 de puncte de reîncărcare/realimentare cu combustibili alternativi: energie electrică, în special, dar şi GNC-gaz natural comprimat. 166 dntre ele vor fi amplasate în oraşe, iar restul pe şosele, potrivit strategiei guvernamentale, care a stabilit şi densitatea acestor puncte, în funcţie de mărimea oraşelor. Iată estimarea, pentru fiecare oraş:

București:  50 puncte de reîncărcare cu energie electrică  şi 10 stații de realimentare cu GNC

Bacău, Brașov, Brăila, Galați, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Timișoara, Baia Mare, Pitești: câte 5 puncte de reîncărcare cu energie electrică (total: 65 de puncte)  şi câte 1 stație de realimentare cu GNC (total: 13 stații)

Arad, Reșița, Drobeta Turnu-Severin, Deva, Zalău, Satu-Mare, Bistrița, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Vaslui, Miercurea Ciuc, Bacău, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Focșani, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Buzău, Tulcea, Târgu Jiu, Slatina, Alexandria, Slobozia, Călărași, Giurgiu: 1 punct de reîncărcare cu energie electrică (total: 28 de puncte).

Citeşte şi: 

Cel mai mare producător de staţii de încărcare pentru maşini electrice din lume, EV-Box, a intrat în România

“Prin asigurarea unui număr minim de puncte de realimentare și reîncărcare în aglomerările urbane de mai sus, este garantat accesul larg la infrastructura pentru combustibili alternativi în cele mai populate și relevante din punct de vedere economic zone urbane din România. Totodată, prin dispunerea teritorială a acestor zone urbane, este asigurată conectivitatea inter-urbană și transfrontalieră în raport cu TEN-T, distanțele între localitățile identificate sau dintre acestea și zonele de graniță nedepășind 150 de km (cu excepția distanței de 164 de km dintre Oradea și Cluj-Napoca)”, se arată în document.

Unde vor fi amplasate staţiile de încărcare de pe autostrăzi şi drumurile europene: 

 

 

Rețeaua TEN-T Core de pe teritoriul României

 

 

Propuneri stații de încărcare electrică

 

 

Autostrada A2 București – Constanța

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 19

69

câte o stație pe fiecare sens de mers

2

stație carburant

km 88

51

câte o stație pe fiecare sens de mers

3

stație carburant

km 139

66

câte o stație pe fiecare sens de mers

4

parcare

km 205

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A1 București – Pitești

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 42

67

o stație deservește ambele sensuri de mers

2

parcare

km 109

80

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A1 Pitești – Sibiu

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

/

km  189

71

spațiu oprire propus, câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A1 Sibiu – Deva

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 260

80

câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 340

69

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A1 Deva – Margina

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 409

71

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A1 Margina – Nadlac

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 480

79

câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 559

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

 

Autostrada A3 București – Ploiești

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 11

47

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

2

parcare

km 58

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A10 Sebeș – Turda

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 8

60

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 68

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A5 Cp. Turzii – Tg. Mureș

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 14

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Autostrada A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 45

80

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 125

58

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

3

parcare

km 183

57

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

4

parcare

km 240

73

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

5

parcare

km 313

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Drumul Expres Ploiești – Bacău – Suceava – Siret

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 25

79

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 104

78

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

3

parcare

km 182

100

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

4

parcare

km 282

73

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

5

parcare

km 355

72

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

6

parcare

km 427

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Drumul Expres București – Craiova

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 10

69

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 79

75

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

3

parcare

km 154

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

 

Drumul Expres București – Drobeta Tr. Severin

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

parcare

km 34

75

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

2

parcare

km 109

spațiu propus; câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Drumul Euro Trans Timișoara – Moravița (SRB)

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 42

o stație deservește ambele sensuri de mers

 

 

Drumul Euro Trans București – Giurgiu (BG)

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 5

46

câte o stație pe fiecare sens de mers (2 km distanță între acestea)

2

stație carburant

km 51

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Drumul Euro Trans Craiova – Calafat (BG)

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 8

77

câte o stație pe fiecare sens de mers

2

stație carburant

km 85

câte o stație pe fiecare sens de mers

 

 

Drumul Euro Trans Drobeta Tr. Severin – Calafat (BG)

nr

.

tip

poziție

distanță față de următoarea

stație de încărcare electrică (km)

observații

1

stație carburant

km 4

o stație pentru sensul Drobeta Tr. Severin – Calafat

2

stație carburant

km 11

o stație pentru sensul Calafat – Drobeta Tr. Severin

 

Maşinile 100% electrice sunt încă scumpe, mai ales pentru piaţa românească, lucru evidenţiat şi în strategie, dar, în viitor, pe măsura progresului tehnologic, preţurile vor scădea iar numărul de maşini electrice care vor circula pe străzile din România va creşte şi el, potrivit părerii unanime în acest sens a firmelor de consultanţă.

“Prețul vehiculelor electrice este în prezent semnificativ mai mare decât în cazul vehiculelor cu motoare cu ardere internă, iar pentru puținele modele la care autonomia trece de 500 km, prețul acestora este foarte mare (cca. 100.000 euro). Bateria este componenta majoră în totalul costurilor aferente unui vehicul electric , iar prețul acesteia, disponibilitatea comercială și performanța tehnică influențează decizia de achiziționare a unui asemenea vehicul. (…) Majoritatea vehiculelor hibride plug-in au actualmente o autonomie de cca. 30-50 km, dacă folosesc exclusiv motorul electric, în timp ce vehiculele electrice 100%, au o autonomie de 16/58 cca. 200 km. De asemenea, vehiculele hibride plug-in au un preț mai competitiv decât cele 100% electrice. Totuși, la orizontul anului 2020 este de așteptat ca interesul pentru vehiculele exclusiv electrice să crească datorită evoluțiilor tehnologice, care vor genera atât o creștere a autonomiei acestora (estimată în jurul a 450-600 km) cât și la formarea unor prețuri competitive”, scrie în strategia guvernamentală.

Iar tendinţa este susţinută şi de consultanţi.

În 2030, din cele 6,3 milioane de autoturisme care vor circula în România, 4,33 milioane vor fi cele cu motor termic, clasice, iar restul vor fi motoare cu propulsie alternativă, hibride sau electrice, potrivit unui studiu realizat de Deloitte România. Vor fi 1,4 milioane de hibride şi circa 530.000 de maşini electrice.

Citeşte şi: 

În şapte ani, maşinile electrice vor fi la fel de multe, de performante şi de ieftine ca cele tradiţionale – studiu E&Y

http://e-nergia.ro/in-sapte-ani-masinile-electrice-vor-fi-la-fel-de-multe-de-performante-si-de-ieftine-ca-cele-traditionale-studiu-ey/

Iar evoluţia va face ca actualele maşini „clasice” să devină istorie şi la noi. În anul 2050, din cele circa 8,05 milioane de automobile care vor circula în România, 6,54 vor fi electrice şi aproape 1,1 milioane vor fi hibride, potrivit prezentării Deloitte. Doar 366.000 de maşini vor mai avea clasicele motoare de acum, pe benzină sau motorină.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...