Statul face primul pas concret în crearea fondului româno-kazah de un miliard de dolari. Angajează consultanţi

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) organizează procedura de selecţie de oferte pentru achiziționarea serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică a SAPE S.A. pe parcursul derulării etapelor înființării Fondului Kazah-Român, potrivit unui anunţ al SAPE.
Economica.net - J, 01 sept. 2016, 11:47
Statul face primul pas concret în crearea fondului româno-kazah de un miliard de dolari. Angajează consultanţi

Instituţia aşteaptă ofertele consultanţilor până la data de 7 septembrie.

Este prima măsură concretă din ultimii trei ani pentru operaţionalizarea fondului de investiţii de un milliard de dolari.

Grupul KMG International, noua denumire a grupului Rompetrol, si Guvernul României au incheiat in februarie 2013 un memorandum de intelegere privind soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare în acţiuni în favoarea statului român.

Potrivit acestuia, Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26,7% din rafinăria Petromidia. De asemenea, memorandumul prevede înfiinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de dolari. Statul român deţine acum 44,7%, iar grupul kazah 54,6%.

Înţelegerea prevedea şi constituirea unui fond de investiţii kazah-român (KMGI – 80%, statul roman-20%), cu o valoare estimată de pana la aproximativ 1 miliard USD. Kazahii urmează să aloce 150 de milioane de dolari acestui fond, dintre care 30 de milioane în contul statului român. Restul, de până la un miliard de dolari, vor fi atraşi de la investitori din piaţă.

Statul român va păstra o participație, de 20% din capitalul social al fondului, pentru o perioadă de minimum 5 ani, perioadă în care nu va avea loc nicio reducere a acesteia prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă.

Banii vor fi investiţi în proiecte energetice din România, au promis kazahii, care au estimat că, în urma efectului multiplicator, vor aduce 2.000 de noi locuri de muncă.

Durata de viaţă a fondului este de şapte ani.

Te-ar mai putea interesa și
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea României la Zona Euro ar trebui să fie viitorul proiect de ţară....
Kievul anunţă că a simulat moartea unui şef militar rus care lupta pentru Ucraina
Kievul anunţă că a simulat moartea unui şef militar rus care lupta pentru Ucraina
Ucraina a dezvăluit joi că un comandant militar rus care luptă de partea Kievului, a cărui moarte fusese anunţată săptămâna ...
Zeci de persoane au murit într-un incendiu de Anul Nou într-o staţiune de schi din Elveţia UPDATE
Zeci de persoane au murit într-un incendiu de Anul Nou într-o staţiune de schi din Elveţia UPDATE
O petrecere de Revelion în staţiunea elveţiană de schi de lux Crans-Montana s-a încheiat cu o tragedie provocată de ...
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, ...