Statul nu a luat nici un leu de la bănci în luna octombrie. Este posibil să refuze ofertele până la sfârşitul anului

Din cele şase emisiuni de licitaţii de titluri de stat din luna octombrie niciuna nu a fost adjudecată. Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu zero lei în octombrie de la băncile comerciale. Ţinând cont de faptul că până la finalul anului ajung la scadenţă doar două emisiuni de titluri de stat, în valoare de 2,51 miliarde de lei, s-ar putea ca statul să refuze în continuare ofertele băncilor comerciale. Dobânda la titlurile de stat va continua să crească, după maximul de 4,41% pe 10 ani, nivel care nu a mai fost atins din 2014.
Gabriela Ţinteanu - lun, 30 oct. 2017, 22:00
Statul nu a luat nici un leu de la bănci în luna octombrie. Este posibil să refuze ofertele până la sfârşitul anului

Pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei interne, Ministerul Finanţelor avea programate în luna octombrie şase emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă în valoare totală de 2,2 miliarde de lei, cu maturităţi cuprinse între unul şi şapte ani. Valoarea emisiunilor de titluri de stat lansate în octombrie a fost la nivelul a nici jumătate din banii solicitaţi de Ministerul Finanţelor într-o lună normală de activitate.

Ratele de dobândă la titlurile de stat au crescut în ultima perioadă, ajungând pe 30 octombrie la 2,08% la titlurile cu maturitate de un an, 2,69% la cele pe 3 ani, 3,22% la titlurile pe cinci ani şi 4,41% la cele pe 10 ani. Menţionăm că acest nivel de dobândă la titlurile de stat pe zece ani, care arată costul la care se finanţează o economie, este cel mai înalt din ultimii trei ani. Acest nivel de dobândă nu a mai fost atinsă din 2014.

În plus, până la finalul anului, Finanţele au de rambursat doar două emisiuni de titluri de stat, care ajung la scadenţă în noiembrie şi decembrie. Valoarea acestora este de 2,15 miliarde de lei, o valoare de asemenea foarte mică faţă de servicii ale datoriei externe mult mai mari în alte luni ale anului. De exemplu, doar în luna septembrie serviciul datoriei externe a fost de 3,5 miliarde de lei. De aceea, este de aşteptat ca nici în noiembrie sau decembrie statul să nu mai apeleze la finanţări de pe piaţa internă.

Totuşi, în luna octombrie, România a ieşit pe pieţele externe cu ultima emisiune de eurobonduri din acest an, înregistrând cel mai mare succes din istorie şi probabil ultimul împrumut ieftin al ţării noastre. În cadrul emisiunii a fost atrasă de pe piețele financiare internaționale suma de un miliard de euro prin redeschiderea emisiunii lansată în aprilie 2017, cu maturitatea inițială de 10 ani, cupon 2,375%. Cu această nouă redeschidere, volumul cumulat pe această serie a atins un nivel de două miliarde de euro, crescând astfel lichiditatea pe piața secundară. Tranzacția s-a realizat la cel mai scăzut cost pentru această maturitate, fiind obținut un randament de 2,114% faţă de nivelul de 2,411% înregistrat la lansarea inițială din luna aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Restaurantele din Dubai nu prea mai au ce pune pe masă
Restaurantele din Dubai nu prea mai au ce pune pe masă
Bucătarii din Dubai îşi adaptează meniurile şi reduc oferta de preparate, după ce războiul cu Iranul a perturbat lanţurile de aprovizionare şi a crescut costurile ingredientelor importate,......
Cel mai lung tunel feroviar din lume prinde contur între Austria și Italia
Cel mai lung tunel feroviar din lume prinde contur între Austria și Italia
Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Europa prinde contur în inima Alpilor, acolo unde se construiește ...
SUA vor reduce „mult mai mult” numărul trupelor din Germania, avertizează Trump
SUA vor reduce „mult mai mult” numărul trupelor din Germania, avertizează Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că intenţionează să retragă mai multe trupe americane din ...
Șefii Hidroelectrica, tamponați din nou de Bolojan: „Au preferat profiturile și bonusurile de 180.000 de euro în loc să investească în baterii care ar fi redus prețul energiei cu 30%”. Ce portofoliu de stocare are Hidroelectrica
Șefii Hidroelectrica, tamponați din nou de Bolojan: „Au preferat profiturile și bonusurile de 180.000 de euro în ...
Bolojan a criticat din nou Hidroelectrica pentru că „a preferat să facă profituri” şi să aibă „bonusuri de performanţă ...