Statul, prin Cupru Min, sapă deja în muntele unde e şi Roşia Montană

Minele Cupru Min şi minele de aur de la Roşia Montană sunt în două părţi ale aceluiaşi munte din Ardeal.
Florin Cojocaru - joi, 13 mart. 2014, 22:23
Statul, prin Cupru Min, sapă deja în muntele unde e şi Roşia Montană

Compania de stat Cupru Min Abrud exploatează acelaşi munte în care, pe cealaltă parte, este şi zăcământul de la Roşia Montană, după cum se poate vedea chiar din imaginea ataşată preluată de pe Google Maps. Teoretic, săpăturile fiecărei părţi ar putea ajunge la acelaşi zăcământ.

Potrivit unor surse oficiale, structura celor două zăcăminte ar fi asemănătoare. Chiar şi surse din conducerea Cupru Min afirmă că există o structură aproape identică, doar că ponderea minereurilor în concentrat diferă. „Şi noi, şi Roşia Montană avem săpături în acelaşi munte, aceiaşi patru versanţi. Muntele nostru  face parte din Munţii Metaliferi. Numai ponderea metalelor diferă”, a precizat sursa.

„Zăcămintele sunt adiacente. Structura e aceeaşi”, spune şi Bogdan Badea, până acum o săptămână secretar de stat responsabil de Cupru Min în Ministerul Economiei, acum demisionat. Potrivit acestuia, eşecul vânzării de concentrat pe o durată lungă de timp, cu avans consistent înainte, nu a afectat prea mult societatea. Cupru Min este cu investiţiile de retehnologizare  în derulare , anul acesta le începe şi pe cele de mediu şi a înregistrat un profit de circa 3 milioane de euro, anul trecut.

Cupru Min este titularul licenţei de exploatare a cuprului din zăcământul de la Roşia Poieni, rezerve estimate la 900 de milioane de tone. Potrivit specialiştilor, reprezintă 60 la sută din rezerva de cupru a României şi are o valoare de miliarde de euro.

Compania a trecut, în ultimii doi ani, printr-o tentativă eşuată de privatizare cu canadienii de la Roman Copper şi printr-o altă încercare, tot eşuată, de a-şi antama producţia pe 7 ani pentru circa 300 de milioane de euro.

Proiectul Roşia Montană, în varianta convenită cu Gabriel Resources, nu a trecut de Parlament. În momentul de faţă, proiectul este suspendat însă ar putea fi reluat odată ce Guvernul promovează noua Lege a Minelor.

La Roşia Montană se estimează că s-ar găsi rezerve exploatabile de aur de cel puţin 250 de tone. Rezultatul probelor luate în decursul timpului şi raportul privind resursele se găsesc la Agenţia Naţională de Resurse Minerale.

Te-ar mai putea interesa și
Europarlamentare 2024 – Ce schimbă după alegerile din 6-9 iunie
Europarlamentare 2024 – Ce schimbă după alegerile din 6-9 iunie
Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene - în jur de 373 de milioane de europeni - îşi vor alege, în perioada 6 - 9 iunie 2024, reprezentanţii în Parlamentul......
Şeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN suma de un miliard de lei
Şeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN suma de un miliard de lei
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns, în prezent, la valoarea de un miliard de lei, după ...
Autostrada Ploiești – Brașov: Contractul de proiectare demarat în 2021, prelungit până în 2031 UPDATE
Autostrada Ploiești – Brașov: Contractul de proiectare demarat în 2021, prelungit până în 2031 UPDATE
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prelungit până în 2031 contractul pentru studiul ...
Administraţia Biden ar urma să impună taxe vamale la vehiculele electrice produse în China – Bloomberg
Administraţia Biden ar urma să impună taxe vamale la vehiculele electrice produse în China – Bloomberg
Administraţia preşedintelui Joe Biden ar urma să anunţe săptămâna viitoare impunerea de noi taxe vamale asupra unor ...