Subway a intrat în România. În şapte ani vor să fie numărul unu

Agentul de dezvoltare pentru Subway în România şi Bulgaria susţine că a semnat deja 20 de contracte de franciză cu antreprenori români. În următorii 4 ani, vor deschide 40 de restaurante.
Alina Stanciu - mar, 10 apr. 2012, 14:07
Subway a intrat în România. În şapte ani vor să fie numărul unu

Subway este în plin proces de recrutare de noi antreprenori români care să deschidă în franciză restaurante cu servire rapidă. Cu două excepţii, toţi au trecut prin stagiul de pregătire din SUA-proba de foc a americanilor, urmând să se semneze noi contracte de franciză. Până în momentul de faţă, 20 de oameni de afaceri au semnat deja contractele care îi îndreptăţeşte să deschidă în primă fază câte un restaurant. „Este un număr foarte mare de persoane cu care discutăm. Până acum am semnat 20 de contracte în România, dar căutăm şi alţii pentru că planul nostru strategic este de a deveni numărul unu pe piaţa din România atât din punct de vedere al numărului de magazine, cât şi din punct de vedere al serviciilor oferite”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Rumen Radev, agent de dezvoltare Subway. Acesta susţine că speră că lanţul de restaurante numărul unu în lume va deveni lider de piaţa pe plan local „în puţini ani”. Targhetul asumat pentru îndeplinirea acestei misiuni este de şapte ani.
Principalii jucători din industria locală a restaurantelor cu servire rapidă sunt McDonald’s, KFC, Burger King sau Gregory’s.

Pentru următorii patru ani, americanii şi-au propus să deschidă 40 de restaurante, iar până la finele lui 2012 reţeaua americană va inauguraunităţi şi în alte oraşe mari ale ţării. Următoarele programate sunt în Iaşi- în centrul comercial Palas şi Cluj-în Iulius Mall Cluj. Radev susţine că cele două unităţi sunt în ultimele faze ale amenajării, dar nu au stabilit încă care dintre cele două va fi deschis primul. Compania va ajunge însă şi în alte colţuri ale ţării, dar locaţiile sunt încă ţinute la secret. „Purtăm negocieri în Bucureşti dar şi în alte părţi ale ţarii, dar nu pot divulga numărul. Putem face acest lucru când am semnat deja contractele pentru că semnarea acestor contracte înseamnă aprobarea Subway cu privire la locaţia respectivă şi că suntem gata să deschidem”, mai spune Radev.

În ceea ce priveşte planurile pentru Bucureşti, agentul de dezvoltare al americanilor de la Subway afirmă că totul depinde de un calcul simplu-cifra de afaceri împărţită la numărul populaţiei. Compania poartă deja negocieri şi pentru alte locaţii în capitală. „Nu vrem să deschidem mai multe restaurante decât este nevoie. Nu vrem să existe situaţii de canibalizare între două locaţii. Aşa că vom deschide fix numărul de locaţii pe care îl suportă piaţa”, a explicat Radev care nu a vrut să facă estimări în ceea ce priveşte veniturile unui restaurant.

Pentru început, Subway îşi va pune sigla în spaţii stradale şi mall-uri, urmând ca pe viitor să se concentreze şi asupra locaţiilor mai puţin tradiţionale, cum ar fi în incinta unor universităţi sau a unor spitale.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...