Tarifele RCA vor fi aprobate miercuri de Guvern. Criteriul geografic dispare din calculul preţului, vârsta rămâne

Potrivit declaraţiilor lui Florin Golovatic, director al Direcţiei de supraveghere şi control pe sectorul asigurărilor în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), tarifele finale ale asigurărilor RCA pe categorii de autovehicule vor fi făcute publice prin hotărârea de Guvern care va fi aprobată cel mai probabil în şedinţa de azi. Noile tarife au fost calculate pe categorii de autovehicule şi de vârstă, criteriul geografic fiind exclus din componenţa Bonus Malus la stabilirea primei maximale.
Gabriela Ţinteanu - mar, 18 oct. 2016, 21:07
Tarifele RCA vor fi aprobate miercuri de Guvern. Criteriul geografic dispare din calculul preţului, vârsta rămâne

„Noi am transmis deja lista integrală cu tarifele finale pe categorii de autovehicule şi vârstă a conducătorilor auto către Ministerul Finanţelor. După cum promit reprezentanţii ministerului, hotărârea de guvern prin care vor fi făcute publice aceste tarife va fi introdusă în şedinţa de guvern de miercuri”, spune Florin Golovatic, şeful direcţiei supraveghere asigurări din ASF.

Şeful supravegherii explică diferenţele pe anumite categorii de autovehicule precizând că în unele cazuri (autoturismele de 1.400 sau 1.600 de cmc) a fost vorba de un calcul mediu. Mai exact, există posibilitatea ca la unele societăţi de asigurări pentru acelaşi autoturism de 1.400 de cmc condus de un şofer cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, preţul de până acum să fi fost mai mic cu 5%-10% sau chiar 30% decât cel maximal stabilit acum de ASF. Dar, totodată, există şi posibilitatea ca la alte societăţi de asigurări acelaşi tip de RCA să fi costat cu 50%-70% mai mult decât tariful maximal.

Totodată, Florin Golovatic precizează că tariful RCA de 6.600 de lei pentru un autobuz de peste 40 de locuri este aplicabil doar autocarelor, nu şi în cazul tramvaielor, troleibuzelor sau alte mijloace de transport în comun aparţinând primăriilor, unde prima maximală a fost stabilită la 1.558 de lei.

Întrebat de diferenţa dintre tarifele practicate de asigurători până acum şi preţurile maximale impuse în curând prin lege, Golovatic a precizat că nu este vorba neapărat de un profit fabulos al asigurătorilor care dispare acum prin limitarea sa la cota de 1% din valoarea primelor brute subscrise. Diferenţele dintre primele RCA de 20.000 de lei şi cele de 7.534 de lei primă maximală se explică şi prin schimbarea modalităţii de segmentare a categoriilor de autovehicule şi de şoferi cuprinse în moua metodologie de calcul.

„S-a lărgit foarte mult sfera de segmentare. Subsegmentarea din trecut care ţinea cont de regiunea geografică din care provenea şoferul, de frecvenţa daunelor din acea regiune dispare în noua metodă de calcul. În plus, categoria codurilor CAEN care conducea în cazul taximetriştilor sau a firmelor de curierat la tarife mai mari dispare la rândul său. Un element definitoriu în stabilirea tarifului RCA rămâne în continuare criteriul vârstei. În continuare, pentru tinerii sub 25 de ani, tariful RCA este ceva mai mare decât pentru alte categorii de vârstă, dar nu de două-trei ori mai mare ca până acum”, a precizat Florin Golovatic.

ASF a aprobat şi transmis luni către Ministerul Finanţelor tarifele maximale la RCA. Din exemplele oferite de Autoritate, preţul maximal al unei poliţe RCA pentru un camion de peste 16 tone este de 7.534 lei, de 6.600 de lei pentru un autocar de transport persoane. RCA-ul pentru un autovehicul de 1.200 și 1.400 cmc, categoria de vârstă 31-40 de ani, tariful maximal va fi de 610 lei, în condițiile în care în piaţă la ora actuală se găsesc şi RCA-uri de 580 de lei sau chiar 466 de leri pentru aceeaşi categorie de autoturism.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" pentru a decide dacă mai vrea să rămână în fruntea guvernului, după ce......
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Sectorul energetic european se află în fața unei dezvoltări majore odată cu anunțul deschiderii licitațiilor pentru ...
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet ...
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...