Tarom lansează oferta „Săptămâna preţurilor îndrăgostite”. Bilete de avion la tarife începând de la 99 euro dus-întors

Compania TAROM lansează oferta 'Săptămâna preţurilor îndrăgostite' astfel că, în perioada 29 ianuarie - 2 februarie 2018, operatorul aerian pune în vânzare bilete de avion la tarife începând de la 99 euro dus-întors, cu toate taxele incluse, se precizează într-un comunicat al companiei remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 29 ian. 2018, 11:07
Tarom lansează oferta

Oferta este valabilă pentru călătoriile pe cursele operate de TAROM în perioada 14 februarie – 1 aprilie, respectiv 16 aprilie – 15 iunie 2018 (data ultimului retur). Aceasta este supusă unor termene şi condiţii speciale, iar locurile la aceste tarife sunt limitate.

‘Toţi pasagerii noştri beneficiază gratuit de transport al bagajului de cală, catering la bord, respectiv check-in. Biletele sunt disponibile pentru vânzare atât pe site-ul www.tarom.ro, cât şi prin agenţiile proprii şi cele autorizate din ţară şi de peste hotare’, se precizează în comunicatul citat.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Te-ar mai putea interesa și
Grup Servicii Petroliere (GSP), firma magnatului Gabriel Comănescu, a intrat în insovență
Grup Servicii Petroliere (GSP), firma magnatului Gabriel Comănescu, a intrat în insovență
Tribunalul Constanța a acceptat azi cererea de intrare în insolvență a firmei Grup Servicii Petroliere SRL. Unul dintre creditorii firmei este o altă firmă în insolvență a lui Comănescu,......
PSD condamnă decizia MAE de a mandata reprezentantul României la COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur
PSD condamnă decizia MAE de a mandata reprezentantul României la COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur
Partidul Social Democrat a condamnat, vineri, decizia Ministerului Afacerilor Externe de a mandata reprezentantul României ...
Autoritățile bulgare au dat amenzi în valoare de 200.000 de leva pentru încălcarea Legii privind adoptarea euro. Cele mai multe sancțiuni au fost acordate pentru umflarea prețurilor
Autoritățile bulgare au dat amenzi în valoare de 200.000 de leva pentru încălcarea Legii privind adoptarea euro. Cele ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din Bulgaria a impus până acum amenzi de aproape 200.000 de leva pentru încălcarea ...
Europa este în pragul unei transformări istorice – Ce pericol ameninţă Uniunea Europeană, în opinia şefului diplomației franceze
Europa este în pragul unei transformări istorice – Ce pericol ameninţă Uniunea Europeană, în opinia şefului ...
Organizarea politică europeană "este astăzi în pericol", a afirmat vineri şeful diplomaţiei franceze în discursul ...