Temperatura ideală de somn pentru români: 22 de grade. Englezii şi germanii vor doar 18 grade în dormitor

E.On şi Kantar au făcut un studiu printre mai multe ţări din Europa referitor la temperatura optimă pe care vor să o aibă oamenii în dormitor. Între Vestul şi Estul Europei există diferenţe de câteva grade Celsius, în plus sau în minus, când vine vorba de mercurul termometrelor din încăperile de dormit.
Economica.net - mie, 22 aug. 2018, 09:23
Temperatura ideală de somn pentru români: 22 de grade. Englezii şi germanii vor doar 18 grade în dormitor

Potrivit studiului, românii îşi manifestă în cea mai mare măsură preferinţa pentru o cameră de dormit călduroasă, 94 procente dintre cei chestionaţi recunoscând că dorm cel mai bine la temperaturi de 20 °C sau peste. Şi în Ungaria sau Turcia un nivel ridicat al căldurii în dormitor este destul de apreciat, 82 procente dintre unguri şi 76 procente dintre turci preferând să doarmă la temperaturi de cel puţin 20 °C.

Cu toate acestea, o privire spre Vest dezvăluie cât de diferite sunt obiceiurile europenilor în această privinţă: deși această vară toridă nu a permis întotdeauna să fie asigurată o temperatură ambientală optimă în locuințe, germanilor și francezilor le place ca încăperile lor de dormit să fie mult mai răcoroase. Un total de 66 procente dintre respondenţii din Franţa şi 65 de procente dintre cei din Germania preferă să se odihnească în încăperi cu o temperatură mai mică de 20 °C.

Dormitoarele cu adevărat reci, cu temperaturi de 15 °C e sau mai puțin, se găsesc în Marea Britanie, unde aproape un sfert dintre respondenți, 22 procente, preferă o temperatură mai degrabă arctică decât una văratică. Și în Germania, 15% dintre germani mărturisesc că preferă să doarmă la temperaturi sub 15 grade. Prin comparație, doar 1 procent dintre români se simt confortabili cu o astfel de temperatură în dormitor, iar doar 6% din totalul celor care au răspuns ar alege să doarmă într-o încăpere cu o temperatură mai mică de 20 °C.

Dacă luăm temperatura medie rezultată în urma tuturor răspunsurilor dintr-o ţară, atunci vedem că oamenii din România şi Turcia preferă cele mai ridicate temperaturi pentru dormitoarele lor, respectiv 22,3 °C, în timp ce britanicilor și germanilor le plac cele mai scăzute, respectiv 18 și 18,2 °C.

Rezultatele fac parte din studiul „Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...