Toţi profesorii obţin majorările salariale promise de Guvern în 2008. Plata se face eşalonat, în cinci ani

Guvernul a elaborat şi a lansat în dezbatere publică normele metodologice de aplicare a legii care stabileşte plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul de stat pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011. Tot personalul didactic şi didactic auxiliar care, indiferent de motiv, nu a primit până acum banii cuveniţi pentru perioada sus-menţionată va obţine aceste sume.
Cristina Şomănescu - lun, 18 iul. 2016, 07:55
Toţi profesorii obţin majorările salariale promise de Guvern în 2008. Plata se face eşalonat, în cinci ani

Pe 1 februarie 2008 profesorii au obţinut majorări salariale, stipulate prin Ordonanţa de Guvern nr. 15/2008.

Ordonanţa a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste creşteri salariale, stabilite prin OG din 2008, nu au fost şi acordate, ci, dimpotrivă, au fost amânate sistematic printr-o serie de acte normative, pentru că Guvernul nu a avut bani pentru majorarea salariilor profesorilor.

Opt ani mai târziu, Guvernul repară această greşeală şi, pe 5 mai 2015, intră în vigoare Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv biblioteci centrale universitare, în perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Recent, Guvernul a lansat în dezbatere publică proiectul de norme metodologice de aplicare a Legii 85/2016, prin care pune la punct procedura prin care tot personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ îşi va primi efectiv banii cuveniţi pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Legea prevede faptul că personalului didactic şi didactic auxiliar din învățământul de stat căruia până în mai 2016 nu i s-au acordat diferenţele salariale pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011 i se plătesc banii cuveniţi eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, astfel:

– în 2017, adică la un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2016, se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;

– în 2018 se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;

– în 2019 se achită 25% din valoarea diferenţelor salariale;

– în 2020 se virează 25% din valoarea diferenţelor salariale;

– în 2021 se achită 35% din valoarea diferenţelor salariale.

Plata diferenţelor salariale se face anual, în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale.
În mod excepţional, personalului didactic şi didactic auxiliar, îndreptăţit să primească aceste sume, care s-a pensionat până la data de 8 mai 2016 inclusiv, i se achită toţi banii într-o singură tranşă, prevede proiectul de norme metodologice.
Beneficiază de prevederile acestei legi şi personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, încadrat în sistem de plată cu ora.

Cum procedează personalul didactic şi didactic auxiliar pentru a-şi recupera banii cuveniţi

Beneficiarul va adresa angajatorului sau, după caz, angajatorilor pe care l-a avut/pe care i-a avut în perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011 o cerere model.
Cererea fie se depune la registratura angajatorului, fie se trimite prin poştă cu confirmare de primire, fie – prin email cu confirmare de primire.

Cum vor calcula angajatorii diferenţele de bani pe care trebuie să le achite personalului didactic şi didactic auxiliar

Angajatorii vor calcula diferenţele de plăţi salariale către beneficiari pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011 prin folosirea coeficientului de multiplicare 1.000 cu valoarea 400 lei în locul valorii efectiv utilizate la momentul efectuării plăţii aferente perioadei 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011. Diferenţa de bani pe care trebuie să o acorde beneficiarilor se calculează prin scăderea din salariul brut lunar, rezultat prin folosirea coeficientului de multiplicare 1.000 cu valoarea 400 lei, a salariului brut lunar al beneficiarului, din statul de plată al fiecărei luni din intervalul 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat se actualizează cu indicele de inflaţie, publicat în luna anterioară plăţii, pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică.

Plata diferenţelor de salarii pentru personalul didactic şi didactic auxiliar se face prin:

– suplimentarea cu 495,14 milioane lei a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat;
– suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei cu suma de 387,41 milioane lei, bani din care se vor plăti diferenţele salariale pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din instituţii de învăţământ superior şi inspectorale şcolare şi unităţi conexe.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate pentru companii
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate ...
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate şi în dreptul altor proiecte, cum ar fi......
Bogdan Chirițoiu: În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă recreăm CEZ-ul
Bogdan Chirițoiu: În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă ...
Consiliul Concurenţei va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuţie Energie Oltenia (DEO), ...
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis ...
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...