Trif, ministrul Turismului: promovarea online a României a fost „de multe ori mirifică, dar a lipsit cu desăvârşire”.

România va avea în curând şi pentru prima dată o Lege a turismului care va da stabilitate şi predictibilitate acestui sector, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Turismului, Bogdan Trif. El a vorbit despre lipsa forţei de muncă calificate din turism şi intenţiile pe care le are Guvernul pentru rezolvarea acestei probleme reclamate de ani buni de operatorii din sector, dar şi despre garantarea pachetelor turistice prin care "obligăm agenţiile de turism să garanteze 100% banii luaţi de la turişti". A anunţat că de la 1 ianuarie 2019 nicio agenţie de turism nu va mai putea funcţiona, dacă nu vine cu un sistem de garantare a serviciilor de pachete turistice. Trif consideră că România trebuie promovată mai mult în mediul online, nu doar la târguri şi expoziţii, pentru că, de-a lungul existenţei acestui minister, această promovare nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, "de multe ori a fost mirifică, dar a lipsit cu desăvârşire".
Economica.net - Dum, 08 iul. 2018, 09:24
Trif, ministrul Turismului: promovarea online a României a fost

AGERPRES: Legea Turismului a fost o piatră de încercare pentru toţi miniştrii sau preşedinţii de autoritate de resort. Credeţi că o puteţi finaliza în mandatul dumneavoastră?

Bogdan Trif: Este obligatoriu să o finalizez. Legea Turismului este în proporţie de 100% scrisă, aşteptăm doar să se voteze în Parlament definiţia Organizaţiei de Management a Destinaţiei, astfel încât să o putem îngloba în Legea Turismului. După aceea, legea va pleca pe circuit. Cu siguranţă, vom avea în curând, pentru prima dată, o Lege a turismului care va da stabilitate şi predictibilitate acestui sector.

AGERPRES: Care sunt principalele măsuri pe care le veţi lua pentru promovarea României ca destinaţie turistică? Care este bugetul de promovare turistică a României în acest an?
Bogdan Trif: Din păcate, bugetul de promovare al ministerului este destul de redus anul acesta. Este şi pentru că nu s-a cerut mai mult anul trecut. Şi toată promovarea României s-a bazat în special pe participarea la târguri şi expoziţii. Este important să participăm la aceste târguri, dar pe lângă această promovare trebuie neapărat să intrăm şi pe mediul online pentru că, de-a lungul existenţei acestui minister, promovarea pe online nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. De multe ori a fost mirifică, dar a lipsit cu desăvârşire. Trebuie să fim adaptaţi zilelor noastre, unde sistemul informatic este prioritar. Am diversificat activitatea de promovare şi chiar anul acesta am organizat trei infotripuri pentru jurnalişti străini. A fost un real succes. Pentru că aproape toate articolele, reportajele din presa internaţională au fost pozitive, ceea ce ne dă încredere să mergem pe acest drum şi în perioada următoare să mai realizăm astfel de acţiuni. Nu ne propunem să reinventăm roata. Preluăm aceste idei de promovare de la alte ţări care excelează în domeniul turismului.

AGERPRES: Există anumite zone noi pe care doriţi să mergeţi în promovarea României ca destinaţie turistică?

Bogdan Trif: Bineînţeles că da. Lucrăm inclusiv la o strategie integrată în turism. Chiar după ce am preluat mandatul, împreună cu colegii de la Secretariatul General al Guvernului, am încheiat un acord cu Banca Mondială astfel că pentru prima dată în România o să avem o strategie integrată a turismului care să ne dea exact direcţia pe termen scurt, mediu şi lung, inclusiv despre direcţia pe care trebuie să mergem cu promovarea, despre ce o să promovăm cu prioritate, astfel încât România să devină o destinaţie turistică cât mai atractivă pentru turiştii români, dar mai ales pentru cei din afara ţării. Cu siguranţă o să punctăm locurile unice pe care România le are, precum Delta Dunării, care de departe este cel mai frumos loc din Europa, este singura Deltă care a fost integral inclusă în patrimoniul UNESCO. Avem, în acest sens, un inventar extrem de bogat. Cred că suntem ţara cu cele mai multe monumente incluse în patrimoniul UNESCO, sau dacă nu suntem chiar pe locul întâi, suntem între primii. Trebuie să promovăm şi Marea Neagră, litoralul românesc, chiar dacă acolo poate suntem puţin deficitari pe anumite staţiuni, unde curăţenia locurilor de cazare nu se ridică la standardele pe care ni le dorim. Trebuie să promovăm atuurile pe care le avem la Marea Neagră. Avem Vama Veche, avem Mamaia, locuri în care distracţia este non stop şi este foarte bine apreciată de turişti. Am avut surprize plăcute de la colegii din afara ţării care mi-au spus că poate Marea Neagră nu concurează cu alte litoraluri, dar s-au simţit cu mult mai bine decât în foarte multe locuri datorită distracţiei şi oamenilor întâlniţi. Trebuie să punctăm şi distracţia la capitolul atuuri.

De asemenea, trebuie să promovăm şi marile oraşe. Bucureştiul este un exemplu pe multe sectoare care privesc turismul. Avem locuri frumoase, muzee, un oraş încărcat de istorie. Pot fi şi subiectiv pentru că eu sunt din Sibiu. Sibiul, de asemenea, este un oraş extraordinar. A fost capitală culturală europeană, iar anul viitor va fi regiune europeană gastronomică. De asemenea, Braşovul este un oraş extraordinar. Pot continua. Avem clar zone unice. Cel mai spectaculos sector din Dunăre trece prin ţara noastră. Putem vorbi de ariile naturale protejate, de biodiversitate. Avem puncte pe care să le promovăm. Important este să ştim să o facem. Iar această strategie este obligatorie. Toate ţările care au un turism dezvoltat şi care excelează şi care trăiesc din turism au o strategie coerentă. Nu ne mai permitem să facem turism după ureche, trebuie să ştim clar unde vrem să ajungem. Turismul trebuie să ocupe un loc important în industria României, astfel încât să devină unul dintre principalii contributori la PIB-ul ţării. Avem acest potenţial. Trebuie doar să ştim să îl punem în valoare.

 
AGERPRES: Sună foarte frumos, dar nu putem face asta fără o resursă umană calificată. Cum vedeţi profesionalizarea resursei umane şi care sunt soluţiile pentru ca operatorii din turism să nu mai reclame acest fapt?
Bogdan Trif: Forţa de muncă nu este o problemă doar în turism, ci în întreaga economie. Mai mult, nu depinde numai de Ministerul Turismului. Toate sectoarele importante resimt lipsa forţei de muncă calificate. Ne dorim să remediem această deficienţă. Am discutat cu ministrul Muncii şi ministrul Educaţiei să facem un protocol pentru a deschide acele centre de excelenţă, dar aceasta presupune un timp. Noi avem problema aceasta acum. Nu avem nici garanţia că cei pregătiţi de noi nu vor pleca în alte ţări unde sunt plătiţi mai bine, pentru că de aici vine problema noastră. Oamenii au plecat la salarii mai mari. Industria noastră nu poate să concureze la ora actuală cu cea din Germania. Automat oamenii merg unde sunt plătiţi mai bine. Este important să dăm drumul şi la forţa de muncă din afara ţării. Chiar industria a cerut-o şi pe bună dreptate. Acum putem aduce oameni din afară, dar sunt plătiţi cu salariul mediu, şi multă lume nu îşi permite. Cei din industrie cer modificarea legislaţiei să poată să aducă oameni care să muncească şi la salariul minim. Şi sunt destui doritori din ţări mai puţin dezvoltate care ar veni să facă lucrul acesta. Putem lua exemplul altor ţări care deja fac asta, le dau un salariu minim pe economie care este însă destul de atractiv pentru ei. Probabil o să facem şi noi asta. Există deja o dezbatere la nivel Guvernului, la nivelul partidului de guvernământ pentru că trebuie să facem asta, însă trebuie să avem grija şi la cetăţenii români. Nu poţi da drumul la un robinet să îţi vină foarte mulţi oameni din afară care să îţi afecteze populaţia autohtonă. Prima noastră grija este legată de protecţia românilor, dar în viitorul apropiat o să rezolvăm şi problema aceasta a forţei de muncă.

AGERPRES: Care este efectul estimat al voucherelor de vacanţă?

Bogdan Trif: Este prima dată când voucherele de vacanţă funcţionează în mod efectiv. Adică s-au primit vouchere de vacanţe de câte 1.450 de lei de salariat. Este o sumă importantă. Este pentru prima dată când un guvern face acest lucru. Aceşti bani reprezintă şi un ajutor pentru operatorii din turism. Este o sumă importantă, nu a mai făcut nimeni până acum asta. Avem grijă de români să îşi petreacă o vacanţă şi în al doilea rând, sunt cheltuiţi în România, deci impulsionăm turismul autohton cu aproximativ 400 milioane de euro.

AGERPRES: Se tot discută despre garantarea pachetelor de servicii turistice. Cum va fi aplicată?

Bogdan Trif: Referitor la garantarea pachetelor de servicii turistice, directiva Comisiei Europene spune că pachetele de servicii turistice trebuie garantate 100%. Este un lucru extrem de normal care, din păcate, nu a fost implementat în România. Nu ştiu de ce, pot să-i suspectez pe ceilalţi miniştri doar că poate s-au temut de reacţia mediului privat. Văd că acum eu sunt atacat, pe diverse căi, că nu ar trebui garantat 100%, că este o măsură abuzivă, că ar trebui stabilit un anumit plafon. Nu ştiu, de 10%, 20%. Cu alte cuvinte, omul vine îţi dă banii ţie ca agenţie, îi foloseşti în alte scopuri, uiţi să le mai achiţi o parte din servicii, scoţi banii de pe firmă, sau dacă afacerile nu îţi merg prea bine intri în insolvenţă şi le spui oamenilor că nu le mai poţi da nici un ban. Sau că vă dau 20%-30% sau mai grav, apelezi la poliţa de asigurare actuală care este de 50.000 de dolari. Cel mai bine exemplificat este incidentul cu Omnia, de anul trecut, când ţeapa pe care a dat-o acea agenţie a fost de aproape 8 milioane de euro, iar oamenii au fost trimişi toţi la acea poliţă de 50.000 de dolari. Oamenii au rămas şi fără bani şi fără excursii. Prin această directivă pe care o implementăm obligăm agenţiile de turism să garanteze 100% banii luaţi de la turişti. Cu alte cuvinte, ai luat banii omului, îi foloseşti cum este necesar, dar în caz că intri în insolvenţă, îi garantezi 100%.

Nu am vrut să facem un sistem tip fond de garantare care să aibă în spate statul, adică acel fond care să nu fie alimentat de toate agenţiile de turism, iar în momentul în care intervine o insolvenţă majoră, ca un tsunami, să contribuie şi statul la plata unei ţepe date de o agenţie privată. Statul nu este o entitate luată de pe Lună. Nu. Tot românii care contribuie la bugetul de stat ar trebui să contribuie la despăgubirile pentru ţeapă dată de o agenţie.

 
AGERPRES: Cum vedeţi o garantare fezabilă?
Bogdan Trif: Pur şi simplu, Ministerul Turismului a dat posibilitatea agenţiilor să îşi facă o poliţă de asigurare, sau o scrisoare de garanţie bancară, sau un fond mutual pe care să şi-l administreze sub supravegherea noastră şi bineînţeles sub a cea a instituţiilor abilitate. Pot să folosească un cont fiduciar, deşi ştiu că este foarte hulit. Comisionul doar revine agenţiilor, restul sunt banii oamenilor. În caz de insolvenţă, chiar statul poate veni să execute şi să achite banii oamenilor. Sunt foarte multe posibilităţi. Îi lăsăm pe ei să aleagă. Pe noi ne interesează doar ca pachetele de servicii turistice să fie garantate 100%. Avem deja trei societăţi care anul acesta au furat banii românilor, şi nu mi-e ruşine să folosesc termenul acesta, şi au intrat în insolvenţă (Terra Tourism, Jade Turism şi Euphoric Travel n.r). Este şi o măsură de protecţie a industriei, pentru că avem foarte multe agenţii de turism foarte serioase, performante, care nu au avut vreodată probleme, dar întotdeauna aceste incidente au aruncat o umbră de suspiciune şi asupra lor.

AGERPRES: Unde vă petreceţi concediul în acest an? În ţară sau străinătate?
Bogdan Trif: O să fie foarte greu să iau concediu în acest an, dar în weekend-uri îmi place să merg în Deltă, este un loc de suflet, mă încarcă de energie. Dar voi merge, în măsura în care timpul îmi permite, pe litoral, voi merge la Sibiu, în zona Bâlea, un alt loc extraordinar, care cred că este cel mai frumos loc din Europa.
 
 
(Carmen Marinescu – Agerpres)
Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice „de natură antropică”, la originea valului ucigaş de căldură din Sahel
Schimbările climatice „de natură antropică”, la originea valului ucigaş de căldură din Sahel
Valul ucigaş de căldură care a lovit regiunea Sahel la începutul lunii aprilie este legat de schimbările climatice "de origine antropică", au afirmat oamenii de ştiinţă din reţeaua World......
Dacia a deschis, de astăzi, comenzile pentru noul Spring
Dacia a deschis, de astăzi, comenzile pentru noul Spring
Varianta facelift a modelului Dacia Spring, cu modificări majore de design și tehnologie, poate fi comandată începând ...
Economia Greciei creşte susţinut după un deceniu de probleme
Economia Greciei creşte susţinut după un deceniu de probleme
 În urmă cu un deceniu, Grecia era în mijlocul unei crize a datoriilor devastatoare, marcată de ani de austeritate, ...
Premier Energy Group își anunță intenția de a se lista la Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială. Vizează să strângă 125 de milioane de euro din piață, pentru finanțarea regenerabilelor
Premier Energy Group își anunță intenția de a se lista la Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială. ...
Premier Energy Group, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...