UE, excedent al balanţei comerciale de 11,5 miliarde de euro, în martie

Uniunea Europeană a înregistrat în martie un excedent al balanţei comerciale de 11,5 miliarde de euro, în creştere faţă de un plus de 8,7 miliarde de euro în perioada similară din 2017, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică Eurostat, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 10:40
UE, excedent al balanţei comerciale de 11,5 miliarde de euro, în martie

În martie, exporturile UE s-au situat la 172,1 miliarde de euro, în scădere cu 2,4% faţă de 176,4 miliarde euro în perioada similară din 2017, în timp ce importurile UE au înregistrat un declin de 4,2%, până la 160,6 miliarde de euro. În schimb, zona euro a înregistrat în martie un excedent al balanţei comerciale de 26,9 miliarde de euro, faţă de un plus de 28,5 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2017.

În primele trei luni din acest an, UE a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 6,1 miliarde de euro, faţă de un deficit de 9,1 miliarde de euro în perioada ianuarie – martie 2017, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 49,4 miliarde de euro, de la un plus de 42,9 miliarde de euro.

UE şi-a extins legăturile comerciale cu toţi partenerii săi comerciali principali în primele trei luni din acest an, exporturile spre SUA şi China înregistrând un avans de 2,2% şi, respectiv, 0,6%, în timp ce importurile au scăzut cu 5,2% şi, respectiv, au crescut cu 3,1%. De asemenea, exporturile UE spre Turcia şi Japonia au crescut cu 13,8% şi, respectiv, cu 15,2%, în timp ce importurile au crescut cu 6,8% şi, respectiv, au scăzut cu 1,7%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în primele trei luni din acest an exporturile au crescut cu 9%, până la 16,9 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 11%, la 19,7 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 2,8 miliarde de euro, comparativ cu 2,3 miliarde de euro în perioada similară din 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum PCE urmărit în mod special de Rezerva Federală, şi publicat cu câteva......
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...