UE va da statelor membre o mai mare libertate în a reduce TVA

Statele membre ale Uniunii Europene vor obţine o mai mare libertate în a introduce o cotă de TVA redusă sau chiar să elimine complet TVA la anumite produse, potrivit unui proiect de lege consultat de Reuters având drept scop reformarea modului centralizat în care este stabilită Taxa pe Valoarea Adăugată în UE.
Economica.net - mie, 17 ian. 2018, 12:38
UE va da statelor membre o mai mare libertate în a reduce TVA

Potrivit Reuters, Comisia Europeană va prezenta joi o propunere în acest sens. Propunerea Executivului comunitar poate să sufere modificări şi depinde de aprobarea statelor membre şi a Parlamentului European înainte de a deveni lege.

Conform propunerii CE, statele membre UE vor putea să perceapă TVA zero la o gamă largă de produse, eliminând actuala interdicţie care există în prezent cu privire la produsele scutite de TVA, interdicţie care a fost contestată de unele state membre. Cotele reduse sau zero de TVA se vor aplica tuturor produselor, exceptând celor care sunt în mod expres excluse, cum sunt combustibilii, alcoolul sau ţigările. În schimb, statele membre UE vor trebui să menţină în continuare o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% şi să aplice o cotă redusă doar pentru un număr limitat de produse.

Înainte de referendumul din 2016 cu privire la Brexit, refuzul UE de a extinde lista produselor scutite de TVA a fost criticată în Marea Britanie pentru aşa-numită ‘taxă pe absorbante intime’, pentru că produsele de igienă pentru femei nu puteau beneficia de un TVA mai mic de 5%.

Potrivit noii propuneri, absorbantele intime vor putea fi scutite de la plata TVA. Însă dacă aceste propuneri vor fi adoptate nu vor putea fi aplicate înainte de 2022, când Marea Britanie nu va mai fi parte a UE.

Cerinţa de a menţine în continuare o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% este destinată împiedice statele membre să coboare cât mai mult cotele de TVA pentru a atrage consumatori străini sau să câştige simpatia alegătorilor prin măsuri care ar putea afecta veniturile la buget.

În plus, Comisia va sublinia în propunerea sa că o cotă redusă de TVA trebuie aplicată doar bunurilor vândute consumatorilor şi nu produselor intermediare pe care companiile le tranzacţionează între ele pentru a realiza produse finale destinate consumului

Te-ar mai putea interesa și
Ryanair, amendă de 255 milioane de euro în Italia pentru abuz în relațiile cu agenţiile de turism
Ryanair, amendă de 255 milioane de euro în Italia pentru abuz în relațiile cu agenţiile de turism
Autoritatea pentru concurenţă din Italia a amendat cea mai mare companie aeriană europeană low-cost - Ryanair - cu 255 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă în relaţiile sale cu......
Auto Klasen investește 5 mil. euro în deschiderea centrului din Tunari
Auto Klasen investește 5 mil. euro în deschiderea centrului din Tunari
Auto Klasen anunță o investiție de 5 milioane de euro în deschiderea unui nou centru de service auto în Tunari, un proiect ...
PPC vine cu o ofertă-surpriză de energie electrică pentru populație. Este o premieră în România
PPC vine cu o ofertă-surpriză de energie electrică pentru populație. Este o premieră în România
PPC, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, a lansat azi, în premieră pentru piața de ...
Columbia: Preşedintele Gustavo Petro a decretat stare de urgenţă economică
Columbia: Preşedintele Gustavo Petro a decretat stare de urgenţă economică
Preşedintele columbian Gustavo Petro a decretat luni stare de urgenţă economică pentru a introduce noi impozite după ...