UE va impune tarife vamale mai mari în cazurile de dumping. Măsura vizează, în special, exporturile din China

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit marţi să acorde Comisiei Europene dreptul de a impune tarife vamale mai mari în cazul unor importuri excesiv de ieftine, o măsură care vizează în special exporturile chineze, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 13 dec. 2016, 13:32
UE va impune tarife vamale mai mari în cazurile de dumping. Măsura vizează, în special, exporturile din China

În prezent, UE practică o regulă care limitează tarifele vamale impuse unei terţe ţări la un nivel care doar remediază prejudiciile provocate producătorilor europeni, în loc să permită un nivel mai mare care să aducă preţul unui exportator la un nivel corect şi normal. Din această cauză, taxele antidumping impuse de SUA pentru oţelul chinez sunt mult mai mari decât cele impuse de europeni.

După trei ani de negocieri, reprezentanţii celor 28 de state membre UE au aprobat, cu o majoritate calificată, un regulament care permite introducerea unor tarife vamale mai mari decât este necesar pentru produsele care beneficiază de un cost redus în mod artificial pentru materiile prime, a explicat Consiliul UE într-un comunicat de presă.

Ministrul slovac al Comerţului, Peter Ziga, a salutat acordul convenit marţi drept un progres major. ‘Europa nu poate fi naivă şi trebuie să îşi apere interesele, în special în cazurile de dumping. Acesta este un pas crucial spre o soluţie solidă care să ajute producătorii din UE să facă faţă unor practici şi unei concurenţe incorecte’, a spus oficialul slovac.

Noul regulament, care trebuie mai întâi discutat cu Parlamentul European şi Comisie, reflectă o poziţie mai ofensivă susţinută de Franţa, Germania şi Austria, dar care s-a lovit de opoziţia Marii Britanii şi Suediei, care au blocat orice modificări. În cele din urmă, Slovacia, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, a reuşit să obţină sprijinul unei majorităţi calificate pentru o soluţie de compromis care permite tarife vamale mai mari dacă materiile prime respective sunt responsabile pentru mai mult de 27% din costurile de producţie şi mai mult de 7% individual. Alte reforme includ scurtarea perioadei, stabilită în prezent la nouă luni, necesare pentru ca Executivul comunitar să adopte tarife vamale provizorii şi autorizarea Comisiei să demareze propriile sale anchete fără o plângere prealabilă din mediul industrial.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...