Unde găseşti cel mai ieftin iPhone din România

Operatorii de telefonie mobilă aduc noul iPhone 5 pe 2 noiembrie 2012 în mod oficial şi în ţara noastră, dar unde găseşti cel mai ieftin iPhone.
laurentiu.matache - mie, 31 oct. 2012, 22:26
Unde găseşti cel mai ieftin iPhone din România

Orange România, cel mai mare operator de pe piaţa locală, a anunţat preţuri care încep de la 269 de euro.

Astfel, pentru un abonament de 51 de euro pe lună, încheiat pe o perioadă de 2 ani, puteţi lua noul terminal cu preţul de 269 de euro. Cei care optează pentru un abonament de 31 de euro pot lua iPhone 5 de 16GB cu 369 de euro, iar pentru un pachet de 23 de euro pe lună poţi lua terminalul cu 499 de euro.

Pentru cei care vor să facă prelungire de abonament pe o perioadă de doi ani pentru achiziţionarea noului telefon, preţurile sunt între 289 şi 659 de euro, iar pentru prelungirea perioadei contractuale cu 12 luni, preţurile sunt între 599 şi 667 de euro.

La Vodafone România preţurile la terminalul celor de la Apple sunt între 299 şi 579 de euro în funcţie de planul tarifar.

Astfel pentru a achiziţiona un iPhone 5  de 16GB la 299 de euro trebuie să îl iei împreună cu un abonament lunar de 59 de euro, încheiat pe o perioadă de 24 de luni. Pentru cei care nu vor să plătească un abonament 39 de euro de euro pe lună, terminalul are un preţ de 369 de euro.   

Dacă facem o comparaţie între preţurile abonamentelor de la Orange unde avem un abonament de 51 de euro şi terminal de 269 euro şi Vodafone, unde avem un abonament de 59 de euro şi un terminal de 299 euro ne-am putea aştepta în ziua lansării la nişte surprirze de proporţii.

Aşa cum a făcut şi în anii trecuţi Vodafone România ar putea folosi aceeaşi strategie de marketing prin scaderea preţurilor exact în ziua lansării, iar potrivit estimărilor ECONOMICA.NET preţul s-ar putea situa la 249 de euro pentru că nu se justifică discrepanţele actuale între cei trei operatori.

La Cosmote România, preţurile pentru un iPhone de 16 GB pleacă de la 999 de lei, adică 222 de euro la un curs de 4,5 lei/euro, deci mai mic decât cel al primilor doi operatori, dar cumpărătorul trebuie să încheie un abonament de 55,8 euro pe lună, plătiţi timp de doi ani. Al doilea cel mai bun preţ la Cosmote este de 1.499 de lei (333 de euro), valabil cu un abonament de 37,2 euro, încheiat pe doi ani. Cosmote este singurul operator de pe piaţa locală care vinde iPhone 5 decodat.

Momentan, în oferta operatorilor nu apare la vânzare iPhone 5 “la liber”.

 

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...