UniCredit va finaliza cu succes emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro – Reuters

UniCredit, cel mai mare grup bancar italian, va finaliza cu succes operaţiunea de majorare a capitalului cu 13 miliarde de euro (13,7 miliarde de dolari), au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - J, 23 feb. 2017, 07:20
UniCredit va finaliza cu succes emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro - Reuters

Sub conducerea noului director general, francezul Jean-Pierre Mustier, UniCredit a început să vândă active şi să scadă costurile în cadrul unui plan strategic de restructurare denumit ‘Transform 2019’. Banca italiană intenţionează să elimine 14.000 de locuri de muncă, dintr-un total de 101.000, până la finele lui 2019 şi să vândă credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro. Operaţiunea este programată în perioada 6-23 februarie în Italia şi Germania şi între 8 – 22 februarie în Polonia. Ulterior, va rămâne deschisă până la data de 10 martie pentru drepturile non exercitate.

Emisiunea de acţiuni a UniCredit va fi probabil complet subscrisă, susţin sursele. Reprezentanţii băncii italiene nu au comentat informaţia.

Preţul fixat de UniCredit pentru noile acţiuni ce urmează să fie emise – 8,09 euro per titlu – este cu 38% mai mic decât valoarea teoretică a acţiunilor. Miercuri, titlurile UniCredit au închis în scădere cu 2,07%, la 12,30 euro.

Un grup de 30 de bănci, printre care se numără şi nume importante, precum Morgan Stanley sau J. P. Morgan, s-au angajat să preia orice acţiuni nevândute din emisiunea de acţiuni.

Cu toate acestea, majorarea de capital de la UniCredit vine după eşecul înregistrat de o altă bancă italiană, BMPS, în încercarea de a-şi majora capitalul, astfel că aceasta din urmă a trebuit să fie naţionalizată. Însă, contextul actual pare unul mai favorabil, cu o situaţie politică mai stabilă în Italia, la care se adaugă decizia Guvenului de la Roma de a debloca 20 de miliarde de euro pentru a ajuta băncile în dificultate.

‘Dacă operaţiunea se va derula cu bine, va fi în beneficiul UniCredit, dar şi al întregului sistem bancar italian, care va primi un vot de încredere’, a apreciat recent Marco Giorgino, profesor la Şcoala politehnică din Milano.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...