Vodafone vrea să măsoare traficul clienţilor concurenţei: le oferă bonus de până la 30GB pe lună, dacă instalează o aplicaţie de contorizare

Vodafone România oferă, în campania de Crăciun, bonusuri care pot ajunge până la 30.000 MB de net mobil la fiecare 28 de zile, în funcţie de traficul de date consumat. Promoţia este disponibilă şi utilizatorilor din alte reţele, care trebuie să instaleze o aplicaţie "special creată pentru măsurarea traficului de date".
Economica.net - mar, 21 nov. 2017, 09:33
Vodafone vrea să măsoare traficul clienţilor concurenţei: le oferă bonus de până la 30GB pe lună, dacă instalează o aplicaţie de contorizare

„În campania de Crăciun, Vodafone România le oferă tuturor utilizatorilor de servicii mobile, persoane fizice, indiferent de rețeaua pe care o folosesc, posibilitatea de a primi, în rețeaua Supernet 4.5G, bonusuri de date în funcție de traficul de date consumat. Pentru a beneficia de bonus, clienții celorlalte rețele trebuie să descarce din App Store sau Google Play aplicația NetPrimești, special creată pentru măsurarea traficului de date. Odată instalată, aplicația va contoriza consumul realizat de utilizator în rețeaua proprie. Bonusul de date este acumulat în aplicație timp de 14 zile, după care devine disponibil și poate fi folosit pe o Cartelă Vodafone”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, pentru a beneficia de bonusul acumulat, utilizatorul trebuie să introducă numărul unei cartele Vodafone active, fie că este vorba despre una nouă sau una deja existentă în reţeaua Vodafone.

„După ce introduce numărul, utilizatorul primește de asemenea 30.000 MB bonus de pornire”, precizează Vodafone.

Campania se bazează pe conceptul „Net Foloseşti, Net primeşti” lansat în primăvară de Vodafone, prin care utilizatorii cartelei preplătite a operatorului pot acumula bonusuri în internet mobil pentru traficul de date consumat, dar şi pentru apelurile de voce şi mesajele SMS primite sau efectuate.

Noutatea este că oferta este disponibilă acum şi utilizatorilor din alte reţele, cu condiţia să accepte ca traficul de date să fie contorizat prin aplicaţia Vodafone.

„Pe baza aceluiași mecanism promovat încă din primăvară, clienții înscriși deja în campania Net Folosești, Net Primești vor contiua să primească bonusuri de până la 30.000 MB la fiecare 28 de zile. Mai mult, Vodafone România oferă tuturor posibilitatea de a înrola o altă persoană în campania Net Folosești, Net Primești, pentru acest lucru fiind nevoie să acceseze pagina www.vodafone.ro/netprimesti. În campanie poate fi înscrisă orice persoană, indiferent de tipul de serviciu pe care îl folosește – cartelă preplătită sau abonament – și de rețea. Bonusurile de date pot fi folosite de persoanele înrolate astfel pe o Cartelă Vodafone”, precizează compania în comunicat.

„Oferta Vodafone România de care pot beneficia clienții tuturor rețelelor de servicii mobile este susținută de o campanie de promovare construită în jurul mesajului «Cadourile noastre ajung în orice rețea»”.

Vodafone este al doilea operator de telefonie mobilă din România, cu peste 9 milioane de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...