Volkswagen, presat să finalizeze repararea tuturor autovehiculelor afectate de scandalul emisiilor

Autorităţile pentru protecţia consumatorilor din Uniunea Europeană şi Comisia Europeană au transmis, joi, o scrisoare comună grupului Volkswagen, în care îi solicită să repare, până la finele anului, toate autovehiculele afectate de scandalul 'Dieselgate', o dovadă a nemulţumirii autorităţilor faţă de răspunsul producătorului german la scandalul emisiilor, informează Reuters.
Economica.net - J, 07 sept. 2017, 11:37
Volkswagen, presat să finalizeze repararea tuturor autovehiculelor afectate de scandalul emisiilor

După ce, în 2015, a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, Volkswagen a promis miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe deţinătorii de autovehicule diesel din SUA. Însă, până acum, Volkswagen a refuzat să adopte o măsură similară pentru cele 8,5 milioane de vehicule din Europa implicate în acest scandal, din cauza diferenţelor existente în legislaţie. În schimb, Volkswagen s-a angajat să asigure repararea tuturor autovehiculelor din UE afectate, până în toamna anului 2017.

Joi, autorităţile pentru protecţia consumatorilor din cele 28 de state membre UE, sub coordonarea Autorităţii pentru consumatori şi pieţe din Olanda, şi Comisia Europeană au trimis o scrisoare în care solicită Volkswagen să confirme, în termen de o lună, că va respecta acest plan.

‘Numai acţionând împreună, autorităţile se pot asigura că legislaţia UE privind protecţia consumatorilor este respectată pretutindeni în Uniune. Poziţia comună adoptată astăzi le demonstrează consumatorilor din UE că, atât autorităţile pentru protecţia consumatorilor din statele membre, cât şi Comisia Europeană, sunt de partea lor şi nu vor accepta jumătăţi de măsură’, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova.

În scrisoarea trimisă directorului general de la Volkswagen se solicită ca grupul să îi informeze în mod individual pe consumatori, cât mai curând posibil, cu privire la reparaţii, să ofere o garanţie obligatorie din punct de vedere juridic conform căreia performanţa globală a autovehiculului nu va fi afectată în urma reparaţiei şi să fie pregătit să prelungească perioada în care software-ul poate fi reparat gratuit oricât va fi necesar, pentru a-şi respecta obligaţia de a se asigura că toate autovehiculele respectă legislaţia UE privind protecţia consumatorilor.

Autorităţile pentru protecţia consumatorilor din UE solicită Volkswagen să transmită un răspuns în termen de o lună şi să participe la un dialog la nivel european. Cu toate acestea, va fi la latitudinea fiecărui stat membru să decidă ce măsuri va lua în continuare dacă Volkswagen nu va reacţiona la poziţia comună sau dacă nu se va putea ajunge la un acord.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) are o nouă preşedintă şi un nou birou de conducere, în urma alegerilor desfăşurate în cadrul celei de-a 145-a sesiuni......
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon a intrat în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei cu produse de machiaj, un pas neobișnuit pentru o companie ...
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Cererea chinezilor pentru maşini de lux străine scade, deoarece clienţii optează pentru modele chinezeşti mai accesibile, ...
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut cu 9,7% în primele nouă luni din 2025, comparativ cu perioada ...