Zuckerberg promite că nu va vinde acţiuni Facebook timp de cel puţin un an

Facebook a anunţat că directorul general Mark Zuckerberg, fondatorul companiei, nu va vinde nicio acţiune timp de un an, iar doi dintre executivii de vârf nu intenţionează să înstrăineze titluri dincolo de tranzacţiile necesare pentru a-şi plăti taxele, potrivit WSJ.com.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 08:16
Zuckerberg promite că nu va vinde acţiuni Facebook timp de cel puţin un an

Reţeaua de socializare încearcă să dea asigurări acţionarilor şi investitorilor, îngrijoraţi de perspectivele de creştere ale companiei după ce viabilitatea Facebook ca platformă de publicitate online a fost pusă sub semnul întrebării, iar valoarea acţiunilor a scăzut la 17,73 dolari la finalul şedinţei bursiere de marţi de la New York, atingând un nou minim, faţă de o cotaţie de 38 de dolari pe 18 mai, când a avut loc listarea pe piaţa Nasdaq.

Astfel, Mark Zuckerberg promite că nu va vinde nicio acţiune Facebook timp ce cel puţin un an, încercând să-şi demonstreze încrederea în viitorul companiei. Totodată, directorii Marc Andreessen şi Donald Graham îşi vor limita tranzacţiile cu acţiuni Facebook la nivelul necesar pentru a-şi acoperi obligaţiile fiscale, potrivit unei înştiinţări transmise marţi de Facebook autorităţilor de reglementare.

Totodată, compania a prezentat un plan prin care va răscumpăra 101 milioane acţiuni în octombrie, după deblocarea unor pachete de acţiuni restricţionate, destinate angajaţilor. La cotaţia bursieră actuală, compania va cheltui 1,9 miliarde de dolari pentru a răscumpăra titlurile.

Măsurile anunţate vor funcţiona ca „un fel de zid defensiv” în jurul preţului acţiunilor Facebook, notează WSJ.com. Deciziile anunţate reduc volumul de acţiuni disponibile pe piaţă. În noiembrie, peste un miliard de acţiuni Facebook vor putea fi vândute de către actualii acţionari, după expirarea unei perioade de restricţii impuse odată cu listarea la bursă.

Te-ar mai putea interesa și
Vom inaugura noua centrală pe gaze de la Iernut în decembrie – Sebastian Burduja
Vom inaugura noua centrală pe gaze de la Iernut în decembrie – Sebastian Burduja
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă ca sigură finalizarea centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut în luna decembrie a acestui an....
Cum să optimizezi costurile și resursele din companie: 6 procese de HR ce pot fi externalizate
Cum să optimizezi costurile și resursele din companie: 6 procese de HR ce pot fi externalizate
Outsourcing-ul nu mai prezintă de mult timp o noutate în lumea afacerilor. Odată cu accelerarea tehnologică și crearea ...
Preţurile la orez se apropie de maximumul ultimilor 15 ani
Preţurile la orez se apropie de maximumul ultimilor 15 ani
Vremea afectează încă odată piaţa orezului, ducând preţurile la acest aliment de bază la cel mai ridicat nivel din ...
Medicii se reunesc luni pentru a evalua starea de sănătate a lui Fico şi eventualul transfer la Bratislava – presă
Medicii se reunesc luni pentru a evalua starea de sănătate a lui Fico şi eventualul transfer la Bratislava – presă
Medicii slovaci se vor reuni luni pentru a evalua starea de sănătate a premierului Robert Fico şi a discuta posibilitatea ...