13.000 de români și-au petrecut vacanța în Insulele Maldive anul acesta. Agențiile de turism reintroduc cursele charter

România a devenit anul acesta o piață importantă pentru Insulele Maldive. Aproape 13.000 de turiști români au ales să-și petreacă vacanța pe insule, iar agențiile de turism au introdus din nou charterele spre plajele cu nisip fin.
Andrada Ghira - mie, 27 oct. 2021, 12:02
13.000 de români și-au petrecut vacanța în Insulele Maldive anul acesta. Agențiile de turism reintroduc cursele charter

Aproape 4.000 de turiști români au fost în insulele Maldive doar în luna ianuarie, iar până la data de 19 octombrie, numărul total se apropie de 13.000 de turiști, potrivit datelor Ministerului Turismului din Insulele Maldive furnizate la solicitarea Economica.net. 

Iar anul acesta, agențiile de turism s-au pregătit din timp și au reintrodus cursele charter mai devreme față de anul trecut. Cursele charter Paralela 45 spre Maldive revin de la finalul lunii noiembrie, mai devreme decât anul trecut, cu o frecvență săptămânală, și sunt programate până la finalul lunii ianuarie 2022, cel puțin. Prețurile pachetelor sunt la un nivel apropiat de cel din 2019. O săptămână în Maldive costă de la 1.964 de euro/persoană la un hotel de cinci stele, de la 1.414 euro/persoană la un hotel de patru stele, de la 1.240 de euro/persoană la un hotel de trei stele, cu o reducere de până la 20% în perioada de Early Booking.

Prețul mediu pentru vacanța în Maldive a fost de 3.100 de euro pentru două persoane. Cel mai scump pachet la Paralela 45 a fost de 11.644 de euro, pentru doi adulți cu doi copii la un hotel de cinci stele cu all inclusive. Cel mai ieftin a fost 1.090 de euro, pentru o persoană, la un hotel de trei stele, cu pensiune completă.

Chartere spre Maldive se regăsesc și în portofoliul agenției Karpaten, unde prima plecare spre insule este la sfârșitul lunii octombrie, cu un zbor pe săptămână. În funcție de hotel și perioada aleasă, prețurile pachetelor pornesc de la 1.099 de euro și ajung chiar și la 2.000 de euro/persoană de Crăciun și Revelion.

Și Eturia oferă turiștilor pachete spre Maldive, iar plecările încep de la sfârșitul lunii noiembrie. Turiștii își pot petrece vacanța în Maldive chiar în luna martie. Prețurile variază în funcție de perioadă și pleacă de la 1.700 de euro/persoană.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai populare şi îndrăgite puzzle-uri din lume, Cubul......
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o ...