150.000 de marinari sunt blocați pe mare din cauza coronavirusului

De aproape patru luni, căpitanul Andrei Kogankov şi echipajul tancului său petrolier nu au mai pus piciorul pe pământ, în condiţiile în care călătoriile globale au încetat din cauza pandemiei de coronavirus iar căpitanul rus a fost forţat să îşi prelungească contractul fără să ştie când anume va putea să plece acasă, transmite AP, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 04 iun. 2020, 07:19
150.000 de marinari sunt blocați pe mare din cauza coronavirusului
Potrivit Camerei Internaţionale de Navigaţie (ICS), aproximativ 150.000 de marinari sunt blocaţi pe mare şi au nevoie să fie înlocuiţi de alte echipaje iar alţi aproximativ 150.000 sunt blocaţi la ţărm, aşteptând să se întoarcă la muncă.

„Sunt o armată de oameni care au fost uitaţi”, spune secretarul general al ICS, Guy Platten. „Nu este o poziţie sustenabilă să fie menţinuţi pe o perioadă nedeterminată. Nu poţi pur şi simplu să prelungeşti contractele oamenilor”, a adăugat Platten.

Având în vedere că mai mult de 80% din schimburile comerciale mondiale sunt transportate pe mare, cei peste două milioane de navigatori din întreaga lume joacă un rol crucial.

„Pentru că nu se văd, sunt ignoraţi, şi totuşi sunt absolut esenţiali pentru transportul de combustibili, alimente, echipamente medicale şi alte produse vitale pentru comerţul mondial”, spune Guy Platten.

În aceste condiţii, organizaţiile internaţionale din industria de shipping, sindicatele şi companiile de shipping cer ţărilor să recunoască faptul că echipajele navelor maritime sunt muncitori esenţiali şi să le permită să călătorească şi să poată fi înlocuite echipajele navelor.

„Provocarea noastră acum este să trimitem un mesaj puternic guvernelor. Nu vă puteţi aştepta ca oamenii să transporte echipamente de protecţie, medicamente şi toate produsele de care aveţi nevoie pentru a răspunde la COVID, şi să puteţi aproviziona cu alimente oraşe şi ţări în carantină, dacă nu puteţi transporta marfă cu navele”, a declarat secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Lucrătorilor din Transport (ITF), Steve Cotton. „Trebuie să recunoască sacrificiile pe care navigatorii le fac pentru societatea noastră globală”, a mai spus Cotton.

Căpitanul Andrei Kogankov este pe mare de şapte luni, în condiţiile în care contractul său se întindea pe patru luni şi trebuia să fie înlocuit la mijlocul luni martie în Qatar. Însă cu câteva zile înainte să ajungă în Qatar, autorităţile de acolo au interzis zborurile internaţionale. Situaţia s-a repetat de acolo şi până în Coreea de Sud, Japonia, Singapore şi Thailanda: nu există zboruri internaţionale din cauza carantinei.

„Atunci când eşti la bord de şapte luni, începi să devii epuizat fizic şi psihic. Lucrăm 24 de ore, şapte zile pe săptămână. Nu avem liber vineri, sâmbătă sau în weekend. Vasul navighează tot timpul”, spune Kogankov, care recunoaşte faptul că responsabilitatea pentru echipajul său şi nava care transportă produse inflamabile începe să se resimtă.

În mod normal, ofiţerii de pe navele comerciale lucrează pe baza unor contracte car durează trei sau patru luni iar restul echipajului pentru aproximativ şapte luni. Însă toţi au dată la care contractul se va încheia. Dacă acest lucru nu mai este valabil, perspectiva de a munci fără întrerupere devine o sursă de presiune.

„Suntem profund îngrijoraţi că există un risc mai mare de incidente sau accidente. Dar vedem şi un nivel ridicat de ceea ce aş numi anxietate şi frustrare. Dacă nu şti când vei coborî de pe navă, acest lucru creează un nivel ridicat de anxietate”, spune Steve Cotton. Acesta avertizează că dacă guvernele nu vor facilita înlocuirea echipajelor „este dificil pentru noi să îi convingem pe navigatori să nu recurgă la măsuri mai dramatice şi să înceteze lucrul”, a subliniat Cotton.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...