150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor

42,1% dintre absolvenții STEM din România sunt femei, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană. 13,6 miliarde de lei anual este diferența salarială agregată estimată între femei și bărbați. 1.270 de lei lunar este diferența dintre pensia medie a bărbaților și cea a femeilor, în 2025.
Economica.net - mar, 10 nov. 2026, 20:20
150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor

Cercetarea „România nevalorificată – Capitalul uman feminin între performanță și inegalitate”, realizată de Dr. ec. Cristina Chiriac, estimează valoarea muncii neremunerate a femeilor la echivalentul a 9–19% din PIB și arată cum România pierde oportunități economice prin valorificarea insuficientă a capitalului uman feminin.

În fiecare zi, milioane de femei din România îngrijesc copii, părinți vârstnici sau membri ai familiei care au nevoie de sprijin. Gătesc, administrează gospodării și desfășoară activități fără de care viața de familie și economia nu ar putea funcționa în aceleași condiții. Este muncă reală, care consumă timp și produce valoare, dar care nu este remunerată și nu apare în calculul produsului intern brut.

Cât valorează această muncă? Între 150 și 336 de miliarde de lei anual, potrivit cercetării economice independente „România nevalorificată – Capitalul uman feminin între performanță și inegalitate”, semnată de Dr. ec. Cristina Chiriac, președinte fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), și lansată astăzi, 10 noiembrie, la București.

Estimarea reprezintă valoarea serviciilor care ar trebui plătite dacă activitățile realizate în gospodării ar fi înlocuite prin servicii cumpărate de pe piață. Ea nu reprezintă o pierdere directă de PIB, ci evidențiază dimensiunea unei contribuții economice care rămâne în afara indicatorului.

Aceasta este însă doar una dintre concluziile cercetării.

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la ponderea femeilor în rândul absolvenților STEM, cu 42,1%, dar rata ocupării femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de numai 59,5%, față de 71,3% la nivel european.

Diferența de 11,8 puncte procentuale corespunde unui potențial de aproximativ 640.000 de femei în plus în ocupare, într-un scenariu în care România ar atinge media europeană.

Paradoxul este evident: România formează capital uman performant, dar nu reușește să îl transforme pe deplin în participare economică, venituri și prosperitate.

„Evaluările PISA, analizele OCDE și cercetarea România Nevalorificată, lansată astăzi, converg către aceeași problemă: diferențele educaționale dintre rural și urban produc inegalități de șanse pe care avem responsabilitatea să le corectăm. Șansa unui copil nu trebuie să depindă de locul în care se naște,” a declarat Sorin Costreie — Ministru al educației și cercetării.

Peste 1,3 milioane de femei sunt încadrate statistic în categoria „casnice” în România, potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru anul 2025. Ele reprezintă 97,5% din totalul persoanelor aflate în această categorie.

În spatele acestei statistici sunt femei care îngrijesc copii, părinți vârstnici sau membri ai familiei, care gătesc, organizează gospodării și desfășoară zilnic activități esențiale, fără ca această muncă să genereze, prin ea însăși, venituri salariale sau contribuții la pensie.

Cercetarea „România nevalorificată” estimează că numai munca neremunerată a femeilor încadrate în categoria „casnice” reprezintă o valoare economică anuală de 33–49 de miliarde de lei.

Estimarea de 33–49 de miliarde de lei este un calcul ilustrativ realizat pentru femeile încadrate statistic în categoria „casnice”, de 15 ani și peste. Estimarea principală, de 150–336 de miliarde de lei anual, se referă la femeile cu vârste între 15 și 64 de ani. Cele două calcule au populații de referință diferite și nu se adună.

Ce aduce nou această cercetare?

Dr. ec. Cristina Chiriac propune în cercetarea „România nevalorificată” un nou cadru de analiză, denumit Human Capital Conversion Gap (HCCG) – deficitul de conversie a capitalului uman, care urmărește diferența dintre potențialul uman existent într-o economie și măsura în care acesta se transformă în participare economică, venituri, capital acumulat și drepturi economice de-a lungul vieții.

Analiza urmărește șapte etape: educația, participarea pe piața muncii, veniturile, acumularea de capital, inițiativa antreprenorială, timpul dedicat muncii neremunerate și drepturile contributive, inclusiv pensia.

Abordarea arată că aceste diferențe nu trebuie privite ca probleme complet separate. O întrerupere a activității profesionale poate afecta veniturile, capacitatea de economisire, accesul la finanțare și, în cele din urmă, pensia. Cercetarea documentează aceste diferențe și propune analizarea lor în cadrul aceluiași parcurs economic.

Contribuția cercetării constă în organizarea acestor șapte etape într-un cadru comun de analiză, aplicat pe datele României, care poate fi testat și în alte economii. HCCG nu reprezintă, în această etapă, un indice compozit deja calculat sau un clasament al statelor europene.

Pentru prima dată în această analiză, sunt puse în legătură date care, de regulă, sunt privite separat: educația femeilor, participarea lor la muncă, salariile, antreprenoriatul, timpul dedicat îngrijirii și pensiile. Cercetarea vine cu două calcule proprii importante: valoarea economică a muncii neremunerate și diferența de reprezentare a femeilor în structura asociaților și acționarilor din România. În plus, propune noi moduri de a analiza cine deține capitalul și cine ia deciziile, de ce statisticile despre șomaj nu surprind întreaga problemă a participării femeilor la muncă și unde se pierde valoare pe parcursul vieții profesionale. În total, cercetarea formulează opt contribuții, care pot fi verificate, testate și dezvoltate în analize viitoare.

13,6 miliarde de lei anual: dimensiunea economică a diferențelor salariale

Cercetarea estimează la 13,6 miliarde de lei anual valoarea agregată asociată diferenței medii de câștig salarial brut dintre femei și bărbați, conform metodologiei și populației analizate.

Consecințele diferențelor de venit nu se opresc însă la salariul lunar. Ele se acumulează de-a lungul vieții profesionale, influențând economiile, accesul la finanțare și drepturile de pensie.

Un scenariu prezentat în cercetare indică o diferență monetară cumulată de la 512.160 de lei pe parcursul vieții active și al pensionării, în condițiile și limitele de calcul precizate în raport.

Datele obținute de la Casa Națională de Pensii Publice arată că, în 2025, diferența dintre pensia medie a bărbaților și cea a femeilor a ajuns la 1.270 de lei lunar, în creștere cu 94% față de 2023.

La nivel agregat, ecartul anual actual de pensie este estimat la 31,1 miliarde de lei. Această valoare reflectă diferențe acumulate de-a lungul vieților profesionale și este analizată separat de estimarea salarială de 13,6 miliarde de lei. Cele două sume nu se adună.

O altă concluzie privește vulnerabilitatea economică la vârsta pensionării: 17,2% dintre femeile pensionate pentru limită de vârstă beneficiază de indemnizație socială, comparativ cu 5% dintre bărbații din aceeași categorie. Cercetarea semnalează și faptul că instituția nu calculează indicatorul ponderii pensionarilor aflați sub pragul de sărăcie relativă, necesar pentru o imagine mai completă asupra vulnerabilității economice.

Antreprenoriatul feminin: potențialul care nu se transformă suficient în capital

Pe baza datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, cercetarea identifică un deficit contrafactual de 234.762 de femei asociate/acționare față de paritate, în structura persoanelor fizice asociate sau acționare ale societăților active.

Indicatorul nu reprezintă numărul unor firme inexistente, ci diferența dintre situația observată și un scenariu ipotetic de reprezentare egală, de 50% femei și 50% bărbați.

Analiza evidențiază și distanța dintre participarea femeilor la proprietatea companiilor și prezența lor în funcțiile de conducere și în structurile unde se iau decizii economice.

„Nu putem vorbi despre o economie competitivă atât timp cât o parte atât de importantă a potențialului său rămâne nevalorificată.
Este esențial să susținem antreprenoriatul feminin prin facilitarea accesului la finanțare, la instrumente de dezvoltare și la rețele profesionale. În egală măsură, trebuie să vorbim despre reprezentarea femeilor în roluri de conducere și să creăm mecanisme prin care contribuția lor să se reflecte în productivitate și în leadership.

Valoarea acestei cercetări stă tocmai în capacitatea de a transforma informațiile în politici publice,” a declarat Luminița Odobescu – consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și fost ministru al Afacerilor Externe.

Cristina Chiriac: „România trebuie să învețe să valorifice ceea ce are deja”

„România investește în educația femeilor, dar nu reușește să valorifice pe deplin ceea ce a investit. Pierdem oportunități economice atunci când o femeie nu poate reveni la muncă, atunci când competențele ei nu se transformă în venituri pe măsură sau atunci când munca de îngrijire rămâne invizibilă în statisticile economice.

Am vrut să înțeleg unde se produce această pierdere, cum se acumulează de-a lungul vieții și ce putem face pentru a o reduce. Cifrele arată că nu vorbim despre probleme izolate, ci despre un mecanism pe care România continuă să îl ignore.

Știm că avem nevoie de creștere economică. Știm că avem nevoie de oameni pe piața muncii. Dar nu putem vorbi despre prosperitate cât timp nu reușim să valorificăm resursele umane pe care le avem deja.

Cea mai scumpă politică publică este absența unei politici publice.” Dr. ec. Cristina Chiriac, autoarea cercetării „România nevalorificată” și președinte fondator CONAF.

De la diagnostic la soluții: zece măsuri pentru economia României

Cercetarea „România nevalorificată” nu se oprește la identificarea problemelor. Propune zece măsuri de politică publică menite să transforme potențialul economic insuficient valorificat în participare pe piața muncii, venituri, investiții și independență financiară. Propunerile vizează educația, accesul la servicii de îngrijire, fiscalitatea muncii cu timp parțial, egalitatea salarială, accesul antreprenoarelor la capital și recunoașterea muncii neremunerate. Fiecare măsură va fi prezentată și explicată separat, cu datele care o fundamentează, responsabilitățile instituționale și rezultatele urmărite.

„«România Nevalorificată» este un proiect ambițios, care ne pune în fața unei responsabilități concrete: să transformăm concluziile cercetării în soluții care funcționează.

Prin programul «Sfânta Ana», au fost finalizate 117 creșe. Am verificat acest lucru. Nu aș putea spune însă că toate sunt și funcționale. Rolul nostru este să facem ca ele să funcționeze, pentru ca investițiile să ajungă să sprijine efectiv copiii și familiile,” a declarat Geanina Pistru — Deputat, Comisia pentru sănătate și familie.

 

Scopul cercetării este trecerea de la constatarea inegalităților la decizii economice și instituționale ale căror rezultate să poată fi urmărite și evaluate.

O cercetare despre viitorul economic al României

„România nevalorificată – Capitalul uman feminin între performanță și inegalitate” este o cercetare economică independentă, semnată de dr. ec. Cristina Chiriac. Lucrarea cuprinde șapte capitole, opt contribuții proprii, zece propuneri de politică publică și patru anexe.

Cercetarea utilizează date Eurostat, INS, ONRC și informații administrative obținute prin solicitări oficiale, inclusiv de la Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Calculele proprii sunt documentate prin formule, ipoteze și limite metodologice.

„Mă bucur că ați folosit atât de multe date în această cercetare. Rolul Institutului Național de Statistică este tocmai acela de a calcula indicatori comparabili la nivel internațional. În această perioadă, măsurarea statistică este esențială: ne ajută să verificăm afirmații, să combatem informațiile false și să fundamentăm dezbaterea publică. Cercetarea «România Nevalorificată» oferă numeroase informații relevante pentru a înțelege această realitate și pentru a susține decizii fundamentate pe date”, a declarat Tudorel Andrei – președinte al Institului Național de Statistică.

Lucrarea propune un cadru de analiză care urmărește șapte etape ale valorificării capitalului uman, de la educație până la drepturile de pensie, pentru a identifica unde apar diferențele dintre potențialul existent și rezultatele economice.

La realizarea cercetării au contribuit Sorin Costreie — Ministru al educației și cercetării, Violeta Alexandru — Senator, fost ministru al Muncii și protecției sociale, Geanina Pistru — Deputat, Comisia pentru sănătate și familie, Nicolae Giugea — fost Președinte CNPP, Adrian Zvîncă — fost Președinte ANOFM, Camelia Șucu — Crucea Roșie Română, Mihaela Marinescu — Director, Banca de Investiții și Dezvoltare, Bogdan Drăghia — INS, Eli Roman — Asociația SAMAS, Delia Rus — Fundația ASSA, Daniela Gavankar — Fundația ASSA.

 

Te-ar mai putea interesa și
Viața e tot mai scumpă în „Epoca de Aur” a lui Donald Trump. Inflația a crescut peste așteptări în SUA
Viața e tot mai scumpă în „Epoca de Aur” a lui Donald Trump. Inflația a crescut peste așteptări în SUA
Indicele prețurilor de consum în SUA a crescut mai mult decât se estima în octombrie, consolidând așteptările piețelor financiare privind majorarea dobânzii de către Rezerva Federală a SUA......
Alertă de dronă lansată de Ministerul Apărării. Au fost ridicate avioanele F16
Alertă de dronă lansată de Ministerul Apărării. Au fost ridicate avioanele F16
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a fost detectată o ţintă aeriană la 25 de kilometri est de Sulina, două ...
Ieftiniri în benzinăriile Rompetrol, în această după-amiază. Cât costă acum carburanții
Ieftiniri în benzinăriile Rompetrol, în această după-amiază. Cât costă acum carburanții
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a redus azi prețurile la benzina vândută în ...
Tratamente gratuite pentru o parte a locuitorilor din București. Primarul Băluță,  Sector 4, anunță gratuitate la dentist pentru copii și adolescenți
Tratamente gratuite pentru o parte a locuitorilor din București. Primarul Băluță, Sector 4, anunță gratuitate la dentist ...
Copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani din Sectorul 4 vor beneficia de tratamente stomatologice gratuite, inclusiv ...