150 de ani de la promulgarea Legii asupra instrucţiunii, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Adaugă-ne ca sursă preferată

Una dintre principalele preocupări ale lui Alexandru Ioan Cuza după unirea Ţării Româneşti cu Moldova şi recunoaşterea acestei uniri de marile puteri şi în special de Imperiul Otoman a fost reformarea învăţământului românesc, cerinţă des întâlnită şi în programele revoluţionarilor de la 1848, scrie Agerpres.

Încă din 16/28 martie 1864 se votează proiectul de lege ‘asupra organizării instrucţiunii publice din România’. Deşi adoptată în şedinţa Consiliului de Miniştri, ţinută sub preşedinţia lui Cuza, legea nu a fost sancţionată de domn, cu toate că era votată de Cameră şi publicată în ‘Monitor’, domnul hotărând să fie cercetată de Consiliul de Stat. Cauzele acestui refuz erau: modificările introduse în proiect de Cameră, prin diferitele ei amendamente şi dorinţa lui Cuza de a nu lăsa acestei Camere putinţa de a-şi aroga vreun merit în privinţa instrucţiunii.

După numeroase amânări, Legea asupra instrucţiunii a fost promulgată de Cuza la 5/17 decembrie 1864, după ce în prealabil a trecut prin Consiliul de Stat. Legea era de fapt cea votată de Cameră la 16/28 martie, reducându-se însă numărul articolelor de la 660 la 480 şi introducându-se câteva modificări, dintre care cea mai însemnată era renunţarea la principiul inamovibilităţii pentru învăţători, institutori şi profesori secundari, el rămânând numai pentru profesorii universitari.

Lege deosebit de importantă, îndelung şi minuţios elaborată, a sintetizat concepţia lui Cuza şi a colaboratorilor lui în materie de şcoală şi a regenerat învăţământul românesc timp de peste trei decenii, fiind una dintre legile cu cea mai mare durată din istoria noastră modernă.