17 state NATO, printre care și România, au convenit să înființeze un fond de cel puțin un miliard de dolari pentru dezvoltarea de tehnologii de apărare

Miniştrii apărării din 17 state NATO, printre care şi România, au convenit să înfiinţeze un fond care să contribuie la dezvoltarea de noi tehnologii până în iunie anul viitor, informează dpa şi Xinhua, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 oct. 2021, 22:02
17 state NATO, printre care și România, au convenit să înființeze un fond de cel puțin un miliard de dolari pentru dezvoltarea de tehnologii de apărare

În valoare de cel puţin un miliard de euro, Fondul pentru inovaţie va fi investit în tehnologii cu utilizare dublă care au o aplicare potenţială pentru apărare şi securitate.

„Împreună ne vom ţine oamenii în siguranţă într-o lume în rapidă schimbare”, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg după o reuniune ministerială de două zile de la Bruxelles.

Un exemplu de astfel de tehnologii este propulsia supersonică, care este dezvoltată şi de China şi Rusia. Altele sunt aparate de zbor autonome şi alte sisteme robotice, notează dpa.

Noul fond „va asigura că aliaţii nu ratează ultimele tehnologii şi capabilităţi care vor fi critice pentru securitatea noastră”, a mai spus Stoltenberg la conferinţa de presă.

Acordul a fost semnat de miniştrii de externe din: Belgia, Republica Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Regatul Unit, notează Xinhua.

Stoltenberg a anunţat de asemenea crearea DIANA, un Accelerator pentru inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord.

„În cadrul DIANA, aliaţii sunt angajaţi să furnizeze o reţea de centre de testare a tehnologiei şi situri pentru accelerator în întreaga Alianţă pentru a valorifica mai bine inovaţia civilă pentru securitatea noastră”, a spus el.

Cele două proiecte vor permite aliaţilor NATO să utilizeze şi să opereze noile tehnologii „fără obstacole între forţele lor”.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...