28 de persoane au murit din cauza gerului

Alte patru persoane, din judeţele Cluj, Vrancea, Mureş şi Suceava, au murit din cauza gerului, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării şi până în prezent ajungând la 28, informează, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
Economica.net - S, 04 feb. 2012, 11:35

De la avertizarea de ger emisă de meteorologi şi până în prezent s-au înregistrat 28 de decese din cauza hipotermiei severe, după ce în ultimele 24 de ore au murit alte patru persoane, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

De asemenea, 329 de persoane fără adăpost sau cu hipotermie au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 148 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, sâmbătă, după videoconferinţa cu prefecţii, că aproximativ 30 de persoane au murit din cauza gerului.

Te-ar mai putea interesa și
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina, în urma atacurilor rusești
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina, în urma atacurilor rusești
Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunţat vineri că a oprit activitatea la complexul său siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, care până acum a continuat să funcţioneze în pofida războiului......
Cheltuielile pentru AI ale clienților Revolut Business au crescut cu 406% față de anul trecut
Cheltuielile pentru AI ale clienților Revolut Business au crescut cu 406% față de anul trecut
Revolut Business, companie fintech globală cu peste 850.000 de clienți business, publică astăzi noi date care arată ...
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
Compania croată InterCapital ETF, primul furnizor internațional de ETF-uri din România, își anunță intenția de a ...
Care este relaţia românilor cu inteligenţa artificială, pe persoană fizică – România este pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în cadrul companiilor (analiză CES Institute)
Care este relaţia românilor cu inteligenţa artificială, pe persoană fizică – România este pe ultimul loc în ...
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligenţa Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, ...