5.000 de insule ecologice digitalizate vor fi folosite în România, din luna august, în infrastructura de gestionare a deşeurilor

Infrastructura de gestionare a deşeurilor din România va cuprinde, din luna august, 5.000 de insule ecologice digitalizate, din care deja 3.000 sunt în funcţiune, a afirmat, miercuri, la evenimentul Resource Recovery Summit 2026, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
AGERPRES - mie, 18 mart. 2026, 11:17
5.000 de insule ecologice digitalizate vor fi folosite în România, din luna august, în infrastructura de gestionare a deşeurilor

„Urgenţa nu trebuie să fie argumentul pentru a crea haos, nu-i aşa? Atunci când ceva este urgent, când ceva presează, trebuie să investim în infrastructură. Aşa că, ceea ce am făcut noi în ultimele luni, de exemplu, în Ministerul Mediului, este să prioritizăm bugetul pentru crearea infrastructurii necesare ca să răspundem şi să ne conformăm acestei urgenţe pe care o vedem cu toţii. De pildă, în România – pentru că acum vorbim despre buget -, ştim că în Ministerul Mediului 80% din buget, din banii pe care îi vom cheltui, sunt direcţionaţi către investiţii sau proiecte similare investiţiilor. Asta înseamnă, de exemplu, în infrastructura de gestionare a deşeurilor: 5.000 de insule ecologice digitalizate care vor fi folosite începând din luna august. Deja 3.000 sunt în funcţiune şi urmează să adăugăm încă 2.000. Aceasta este structura de bază de care avem nevoie pentru a ne alinia cu ţintele. Când vorbim despre ţinte, trebuie să descompunem orice obiectiv şi să vedem ce măsuri putem implementa pentru a le atinge”, a spus Buzoianu, scrie Agerpres.

Ministra de resort a subliniat, totodată, faptul că în România vor fi create peste 200 de Centre de colectare voluntară, o abordare foarte practică.

„Vom implementa şi vom crea peste 200 de centre de colectare voluntară pe care România nu le-a avut până acum şi de care avea mare nevoie pentru a se alinia cu ţintele. (…) Este pur şi simplu matematică, pur şi simplu calcul, atunci când vorbim despre costuri, despre cine trebuie să suporte costurile. Desigur, există multe costuri care vor fi suportate de producători, de cei care trebuie să colecteze şi să utilizeze aceste resurse, pentru că, la finalul zilei, acestea nu sunt deşeuri, sunt resurse de care avem nevoie. Statul trebuie să joace un rol-cheie, iar rolul nostru-cheie este să fim un pilon în acest sistem şi să sprijinim cu măsuri strategice”, a punctat Diana Buzoianu.

Guvernul României, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), organizează miercuri evenimentul Resource Recovery Summit 2026, în colaborare cu Asociaţia Green Revolution şi cu sprijinul Envipco şi RetuRo.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...