5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 15.04.2014

Cum arată cea mai mare companie din România, după cinci ani de criză, despre atacul speculativ asupra leului, din 2008, "păcănelele" sunt în pericol, statul va încasa cele mai mari dividende de pe bursă - 1,57 miliarde de lei şi Peugeot vrea să renunţe la aproape jumătate din modele. Citeşte pe larg revista presei din 15 aprilie 2014
Economica.net - mar, 15 apr. 2014, 03:59
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 15.04.2014

ZF: După cinci ani de criză, Petrom are cu 9.300 de angajaţi mai puţin, a pierdut 8 puncte din cota de piaţă şi rafinează cu 27% mai puţin petrol, dar profitul a crescut de peste cinci ori, iar marja netă este mai mare decât cea a Exxon. Datele publicate de companie arată că dacă la finalul anului 2009 Petrom avea  o cotă de piaţă în România de 42%, în 2013 aceasta a ajuns la 34%.

Capital: Atacul speculativ din 2008, un mit pentru care economia încă plăteşte. În 2008 nu am avut un atac speculativ asupra leului, cum a susţinut BNR, ci încă o eroare de politică monetară, ale cărei costuri le resimţim şi acum, arată, într-un studiu publicat săptămâna trecută, fostul şef al Trezoreriei ING Bank, analistul Florin Cîţu, care a fost prezent în piaţă în acele zile fierbinţi. “A fost atac pe curs!”, spunea, în octombrie 2008, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, explicând cum a dejucat planurile speculatorilor. Banca centrală a lăsat piaţa fără lichiditate şi a pus băncile care cumpărau pentru clienţi euro din bani împrumutaţi în situaţia de a nu-şi putea închide poziţiile (la sfârşitul zilei nu puteau achita împrumuturile făcute).

Hotnews: 100 de parlamentari vor ca „pacanelele” sa functioneze doar in cazinouri si in agentiile LOTO. Reprezentantii industriei sustin ca se vor pierde 40.000 locuri de munca. O initiativa legislativa depusa in Parlament care prevede ca jocurile de noroc de tip slot machine (n.red. pacanele) sa poata functiona legal doar in cazinouri si in cadrul agentiilor Loteriei Romane a starnit un conflict intre reprezentantii industriei de gambling si parlamentari. Initiativa legislativa este necesara, mai ales in conditiile in care 4% dintre tinerii cu varsta cuprinsa intre 11 si 18 ani sunt dependenti de „pacanele”, a declarat unul dintre initiatori, deputatul PSD Sorin Iacoban, in cadrul dezbaterii „Piata jocurilor de noroc, in pericol” organizate de ziarul Bursa. Initiatorii proiectului considera ca prin restrangerea numarului de locatii in care se regasesc aparatele slot machine ar putea ajuta la combaterea dependentei, in special a tinerilor, de jocurile de noroc de acest fel.

ZF: Statul va încasa cele mai mari dividende de pe bursă: 1,57 miliarde de lei. Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz şi Transelectrica, unde statul este acţionar majoritar, dar şi OMV Petrom, unde are o participaţie minoritară (20% din acţiuni), contribuie cel mai mult la dividendele statului. Peste 1,57 mld. lei (353 mil. euro) vor merge anul acesta din conturile companiilor listate în conturile Ministerului de Finanţe, sub formă de dividende, reprezentând mai mult de o treime din dividendele totale distribuite de companiile de pe bursă, care se ridică la 4,5 mld. lei.

0-100.ro: PSA Peugeot-Citroen si-a anuntat planul de redresare – Va reduce cu 40% numarul de modele, va repozitiona marcile si se va concentra pe vanzarile din afara Europei. Dupa doi ani cu pierderi totale de 7,3 miliarde euro, constructorul francez PSA Peugeot-Citroen si-a anuntat planul de redresare denumit Back in the Race (Inapoi in cursa) prin care estimeaza ca va iesi de pe pierderi in 2016 si va face din DS o marca de sine-statatoare, cu adevarat premium. Carlos Tavares, noul director general, spune ca numarul de modele se va reduce cu 40% pana la finalul deceniului. Peugeot va ramane o marca generalista, insa va avea si modele de “varf de gama”, iar Citroen va fi ceva mai “abordabila”.

ZF: Depozitele băncilor străine s-au stabilizat la 6,5 miliarde de euro. Depozitele pe termen mediu şi lung ale străinilor deschise în bănci locale – în special forme de sprijin din partea băncilor-mamă, s-au stabilizat în perioada februarie-martie la circa 6,5 miliarde de euro, semnalizând o întrerupere a hemoragiei manifestate în ultimii doi ani, deşi per ansamblu procesul de dezintermediere a dat semne de accelerare anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...