5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 17.09.2013

Top cinci acţiuni care au adus câştiguri de la căderea Lehman, cum afectează lobby-ul băncilor clienţii altor firme şi despre proiectul Observatorul Preţurilor. Citeşte pe larg revista presei din 17 septembrie 2013
Economica.net - mar, 17 sept. 2013, 04:46
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 17.09.2013

Gândul: „Observatorul Preţurilor”, proiectul care le promite românilor mâncare mai ieftină. „Va exista o jenă din partea celor care măresc nejustificat preţurile”. Românii ar putea cumpăra mâncare mai ieftină. Autorităţile din România poartă discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Europene în vederea creării unui Observator al Preţurilor, prin care românii ar urma să se informeze cu privire la preţurile unor produse de bază, de la ieşirea de pe poarta fabricii sau a fermei, până la raftul magazinului. Pe scurt, proiectul prevede crearea unui site unde să fie afişate, în primă fază, preţurile comparative la alimente de bază din marile reţele de magazine, precum şi în pieţe. Cu ajutorul unui astfel de sistem de monitorizare a preţurilor, populaţia ar putea vedea de unde poate cumpăra alimentele cu cele mai mici preţuri.  

ZF: Top cinci acţiuni care au adus câştiguri de la căderea Lehman.  Companiile de pe bursă care au recompensat investitorii în ultimii cinci ani cu randamente ridicate din dividende, precum Zentiva, voestalpine Vae Apcarom, Bermas sau Transgaz, s-au evidenţiat în aceşti ani de criză profundă reuşind să aducă randamente substanţiale chiar dacă în general activitatea companiilor mai mult a stagnat. Spre exemplu titlurile Zentiva aproape au triplat banii investitorilor în această perioadă, cu un randament de 170%. Transgaz şi Biofarm au adus de asemenea câştiguri de 61% şi respectiv 52% în ultimii cinci ani, susţinute de dividendele importante distribuite de aceste companii.

Capital: Cum afectează lobby-ul băncilor clienţii altor firme. Presiunile făcute de bănci pentru a anula modificarea în favoarea clienţilor a legii clauzelor abuzive nu îi afectează doar pe românii cu credite. Întreaga populaţie a ţării rămâne expusă la abuzurile comercianţilor. Este lesne de ghicit că băncile nu sunt singurii agenţi comerciali care includ în contractele lor clauze abuzive. Mai puţin cunoscut însă este, poate, faptul că în România s-au desfăşurat deja mai multe procese şi chiar s-au aplicat sancţiuni unor societăţi, din domenii extrem de variate, care, după cum a constatat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi au confirmat diverse instanţe, au inclus în contractele lor clauze considerate abuzive. Şi nu vorbim despre magazine de bloc, ci despre operatori de telefonie mobilă, societăţi de asigurări, firme de cablu şi de internet sau companii de leasing.

ZF: ASF a retras avizul de funcţionare pentru 21 de brokeri de asigurări. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), autoritatea care a preluat supravegherea şi reglementarea fostei pieţe de asigurări de la fosta CSA, a sancţionat 21 de brokeri de asigurări cu retragerea permanentă sau temporară a autorizaţiei de funcţionare în primele opt luni ale acestui an, după ce şi anul trecut 35 de intermediari în asigurări au ieşit temporar sau definitiv din piaţă.

Capital: Ce venituri au singurele universități românești prezente în top 800 mondial. Cele patru universități din România care s-au clasat în Clasamentul Internațional al Universităților 2013 – QS World University Rankings, pe locurile 700+ au căzut 100 de pozitii în top, față de anul precedent. Prima instituție de învățământ superior care a fost inclusă în acest to este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, fondată în anul 1860. În 2011, Ministerul Educației și Asociația Universităților Europene au inclus instituția în prima categorie de clasificare a învățământului superior, cea a universităților de cercetare avansată și educație. În 2011, universitatea a avut un buget total de 210, 8 milioane de lei, din care 38,2 venituri din taxe și activități proprii și 72,8 milioane de lei primiți de la Ministerul Educației drept finanțare de bază. La 31 mai 2012, instituția avea un venit total de 95 milioane de lei și plăți efectuate în valoare de 97 de milioane de lei, potrivit documentelor publice pe pagina proprie de web.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...