50 de tineri români participă la o competiţie organizată de NASA

Peste 50 de tineri participă sâmbătă şi duminică la Cluj la o competiţie organizată de NASA - Space Apps Challenge -, urmând ca cei mai buni să intre în faza de jurizare globală, cu şanse ca proiectele lor să fie adoptate de agenţia spaţială, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 23 apr. 2016, 13:05
50 de tineri români participă la o competiţie organizată de NASA

Purtătorul de cuvânt al evenimentului, Maria Revnic, a declarat sâmbătă pentru Agerpres că este pentru prima dată când România organizează la nivel local această competiţie şi că proiectele desemnate câştigătoare la Cluj vor intra în competiţia globală.
”Avem în jur de 50 de persoane participante, cam jumătate sunt programatori, dar sunt şi specialişti în hardware, biologie moleculară, designeri, studenţi. Majoritatea sunt clujeni, dar sunt şi echipe formate pe facebook, din toată ţara. Mâine vor fi nominalizaţi câştigătorii de aici. Juriul e local în această etapă. Se nominalizează din fiecare ţară participantă proiecte, care trec la jurizarea globală, care se face de către reprezentanţi ai NASA. Cei care vor fi nominalizaţi şi la Cluj vor face un video de 30 de secunde pe care îl vor trimite pentru jurizarea globală”, a explicat Maria Rednic.

În opinia sa sunt câteva proiecte ”mai interesante”, dar juriul va stabili care vor fi cele selectate pentru faza globală.

”Sunt câteva echipe care se ocupă de aplicaţii din categoria ‘Planeta Pământ’, este una din cele şase categorii mari. Mai sunt câteva echipe care fac o aplicaţie din aeronautică, ‘Nu-mi strica drona’. Mai este un coleg care face o aplicaţie interesantă pentru exerciţii fizice adaptate în microgravitaţie, pentru astronauţii de pe staţia spaţială internaţională. Cam astea sunt aplicaţiile foarte populare”, a menţionat Maria Rednic.

NASA Space Apps Challenge este cel mai mare hackathon (concurs de programare) din lume, iar faza locală este organizată şi la Cluj, în premieră pentru România, de către Centrul de Antreprenoriat şi Inovaţie Startup Transilvania, TechAcademy, SprintPoint Techcelerator şi ClujHUB.

Competiţia se adresează unui public cu nivel de experienţă variat şi din diverse domenii: programatori, oameni de ştiinţă, profesori, tehnologi, artişti, designeri, ingineri, storytellers, studenţi sau antreprenori.

Temele competiţiei din acest an trasate de NASA sunt: Terra, Aeronautică, Tehnologia, Staţia Spaţială Internaţională, Călătorie spre Marte, De la Sistemul Solar la infinit.

La ediţia din acest an s-au înscris 193 de oraşe de pe întreg globul.

Te-ar mai putea interesa și
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august, în oraşul Thusis din Elveţia, autorităţile......
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...