Pierdem 8% din pensia privată Pilon II, dacă se decide suspendarea contribuţiilor în iulie-decembrie 2018

Dacă proiectul de lege propus de Comisia Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP) ar fi pus în practică, circa 3,5 miliarde de lei nu ar mai intra în sistemului de pensii private Pilon II, echivalentul a 8% din valoarea actuală a activelor totale, potrivit preşedintelului Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun. Ion Ghizdeanu, preşedintele CNSP spune că în proiectul transmis a fost o eroare materială, nefiind vorba de suspendare, ci de o perioadă în care să poți opta sau nu pentru Pilonul II.
Gabriela Ţinteanu - lun, 21 mai 2018, 09:21
Pierdem 8% din pensia privată Pilon II, dacă se decide suspendarea contribuţiilor în iulie-decembrie 2018

Potrivit unui proiect de lege dezbătut în mass media în ultimele zile şi elaborat de CNSP, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018 contribuţiile aferente Pilonului II de Pensii vor fi suspendate. „În condiţiile în care aşa ceva s-ar întâmpla circa 3,5 miliarde de lei pe jumătate de an, mai exact 8% din valoarea activului actual total ar dispărea”, a declarat Radu Crăciun, preşedinte APAPR şi BCR Pensii.

Practic 8% din pensia aferentă Pilonului II va dispărea din buzunarul fiecărui român pentru totdeauna. În plus, dacă această practică se va generaliza, exact aşa cum a fost şi în cazul guvernului Boc, când în loc de 6% contribuţii la Pilonul II a trebuit să ne mulţumim cu îngheţarea contribuţiilor la 5,1%, iar din 2018 a fost chiar scăzut la 3,7%?

Dacă suspendarea contribuţiilor ar deveni noua realitate, „sistemul de pensii private ar deveni nerelevant pentru scopul pentru care a fost creat. Fiind vorba de prea puţini bani în administrare, sistemul privat de pensii ar cădea în derizoriu”, subliniază Radu Crăciun. În acest context, fodnurile de pensii ar administra doar banii strânşi până acum, la care s-ar adăuga eventuali multiplicatori de profit dar care pot fi de circa 2%-4% pe an, în contextul dobânzilor scăzute practicate la ora actuală pe plan mondial.

În plus, şapte milioane de angajaţi români au astăzi cu 12,9% mai puţini bani în conturile lor de pensii din cauza nerespectării calendarului de majorare a contribuţiilor pentru Pilonul II, care a condus atât la pierderea banilor promişi de stat prin lege, cât şi la pierderea efectului de multiplicare a acestor bani, afirmă reprezentanţii organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL).

7 milioane de angajaţi români au astăzi cu 12,9% mai puţini bani în conturile lor de pensii – nerespectarea calendarului de majorare a contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii a condus atât la pierderea banilor promişi de stat prin lege, cât şi la pierderea efectului de multiplicare a acestor bani. Randamentul mediu obţinut la nivelul întregului sistem, de la intrarea primelor contribuţii lunare în conturi, în mai 2008, şi până la finele anului 2015, de 5,37%, îl situează pe locul 1 în topul randamentelor obţinute de sistemele de pensii private la nivelul Uniunii Europene, potrivit studiului organizaţiei Better Finance din 2016 ‘Pension Savings – The Real Return’. La un randament mediu anual de 5% al unei investiţii, valoarea contului individual se dublează într-un interval de 15 ani, dacă valoarea contribuţiei lunare rămâne constantă”, explică RBL.

Dacă Ion Ghizdeanu spune că este vorba despre o eroare materială în acest caz, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu spune că această propunere nu va fi pusă în aplicare. În plus, ea a spus că legea pensiilor va fi pusă în dezbatere la finalul actualei sesiuni parlamentare, cel mai probabil în luna iulie. O altă prevedere a proiectului citat este că se va stabili o „contribuţie a angajatului în suma fixă de 84 de lei în primul an”, contribuţie care „creşte anual până la 125 de lei în anul 5″ şi va fi „dedusă din impozitul pe venit”.

Totodată, va exista şi o contribuţie a angajatorului „egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi)”, se mai arată în documentul guvernamental. Propunerea vine în condiţiile în care, începând din ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (atât cele pentru pensii, cât şi cele pentru sănătate şi şomaj) au fost transferate integral de la angajator în sarcina angajatului. Angajatorul se mai ocupă, în continuare, doar de formalităţile contabile de reţinere şi plată a CAS, având de achitat doar o contribuţie la fondul de garantare a creanţelor salariale, de 0,25% din fondul propriu de salarii al companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Brazilia a înregistrat pentru a patra zi consecutiv peste 2.000 de decese cauzate de COVID-19
Brazilia a înregistrat pentru a patra zi consecutiv peste 2.000 de decese cauzate de COVID-19
Brazilia a înregistrat vineri 2.216 de decese de COVID-19, fiind a patra zi consecutiv când raportează peste 2.000 de decese zilnice asociate acestei maladii, potrivit unor surse guvernamentale......
GCS: 127 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Toată țara rămâne în scenariul verde
GCS: 127 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Toată țara rămâne în scenariul ...
Un număr de 127 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate ...
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru aproape ...
Cele mai ieftine bilete de avion spre plajele din Spania
Cele mai ieftine bilete de avion spre plajele din Spania
Dacă nu mergeți în vacanță prin intermediul agențiilor de turism și vă cazați în apartamente sau vile, iată care ...