60 de ani de la moartea lui Albert Einstein

A fost inginer în cadrul Biroului de brevete şi invenţii tehnice din Berna; asistent la Universitatea din Zurich (1909-1910); profesor de fizică la Universitatea Germană din Praga (1910-1912); profesor de fizică teoretică la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich; profesor şi director al Institutului Kaiser Wilhem – Berlin (din 1914); profesor universitar la Princeton.

În 1933, a emigrat în SUA, a căror cetăţenie o primeşte în 1940. A explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducând noţiunea de foton (1905). Autor al teoriei relativităţii restrânse – care modifică legile mecanicii newtoniene (îndeosebi la viteze mari) -, ce stă la baza electrodinamicii relativiste (‘Asupra eletrodinamicii corpurilor în mişcare, Depinde oare inerţia corpurilor de cantitatea de energie pe care o conţin?, 1905); autor al teoriei relativităţii generalizate, conform căreia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleaşi în toate sistemele de referinţă din Univers, inerţiale sau neinerţiale (Bazele teoriei relativităţii generalizate, 1916). A elaborat teoria căldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit şi efectul Einstein-de Haas, 1915) şi a enunţat legile statistice ale proceselor de emisie şi absorbţie a luminii (1917), pe baza cărora s-a construit laserul (1960).

Printre lucrările publicate sunt de menţionat: ‘Relativitatea. Teoria restrânsă şi cea generalizată’ (1918); ‘Lumea aşa cum o văd eu’ (1934); ‘Din ultimii mei ani’ (1950).

În 1921, este distins cu Premiul Nobel pentru fizică, pentru legea foto-electrică şi pentru lucrările sale în domeniul fizicii teoretice.

A murit la 18 aprilie 1955, la Princeton, New Jersey (SUA).