60 de ani de UE. Aniversarea Tratatului de la Roma, marcată de criza de identitate a proiectului european

Pentru cei din Est, integrarea europeană a coincis cu o îmbunătăţire a nivelului de trai, mai lentă decât am fi dorit, cu întărirea statului de drept şi cu un anumit nivel de stabilitate care a încurajat investiţiile, a creat oportunităţi pe plan local pentru cine a avut bani de investit – predominant, nu localnicii. Am câştigat dreptul de a călători liber în UE, de a căuta oportunităţi în ţările bogate din Vestul şi Nordul Europei.

Tocmai datorită liberei circulaţii a forţei de muncă, România a pierdut mai bine de trei milioane de români tineri, activi, muncitori, plecaţi să caute un trai mai bun în ţări mai bogate.

Decizii europene precum eliminarea tarifelor de roaming în telecom sau obligarea producătorilor auto să dezvolte motoare mai eficiente, care consumă mai puţin carburant, îşi fac efectul şi aici.

Deşi România este un exemplu negativ în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor structurale şi utilizarea banilor nerambursabili de la UE pentru investiţii în convergenţa reală a economiei şi a societăţii la standardele din „lumea bună”, oportunitatea a fost una reală.

Am asistat şi la „euro-izarea” economiei româneşti, cu toate beneficiile şi riscurile. Multe preţuri sunt stabilite azi în euro, iar anii de boom, de supraîncălzire a economiei, au fost caracterizaţi şi de o îndatorare iresponsabilă a populaţiei în valută, în principal în euro. Cu bune şi cu rele, euro este azi principala „monedă neoficială” în România.

România nu a fost primită în spaţiul Schengen şi nici în zona euro. Din motive, evident, diferite, care pot fi rezumate însă după cum urmează: îndeplinim criteriile „pe hârtie” (convergenţa nominală), nu şi „în teren” (convergenţa reală).

Scenariile Europei cu mai multe viteze pun sub semnul întrebării viitorul UE aşa cum o ştim. România riscă să fie „lăsată în urmă”, în primul rând să fie nevoită să facă faţă pe cont propriu provocărilor convergenţei la nivelul de trai decent râvnit de români. Disponibilitatea fondurilor structurale şi de coeziune este deja ameninţată de iminenta ieşire a Marii Britanii din UE, în condiţiile în care Regatul Unit este finanţator net, printre cei mai generoşi chiar, al bugetului birocraţiei europene.

Brexitul, creşterea incidenţei atacurilor teroriste, creşterea economică anemică din zona euro, criza refugiaţilor şi problema unei politici de apărare comune în era Trump rămân principalele provocări pe agenda UE, la care trebuie să reflecteze deopotrivă instituţiile europene şi liderii politici naţionali.

Planurile s-au împotmolit în aşteptarea alegerilor din Franţa şi Germania, ale căror rezultate vor fi decisive pentru direcţia pe care o va lua UE începând de anul viitor. După înfrângerea euroscepticilor la alegerile legislative din Olanda, Bruxellesul speră că posibile rezultate similare în Franţa şi Germania vor da un suflu nou discuţiilor privind viitorul proiectului european, la fel cum binomul franco-german şi-a asumat răspunderea în timpul crizei financiare mondiale.