630 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat duminică în Fâșia Gaza

Un total de 630 de camioane cu ajutor umanitar au intrat în Fâșia Gaza duminică, jumătate dintre ele îndreptându-se spre nordul enclavei, a raportat subsecretarul general al ONU pentru afaceri umanitare și coordonator pentru situații de urgență, Tom Fletcher, transmite luni EFE.
AGERPRES - lun, 20 ian. 2025, 10:12
630 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat duminică în Fâșia Gaza

Toate aceste camioane așteptau în vecinătatea zonei Fâșia Gaza să intre în vigoare armistițiul și astfel să poată transporta ajutor pentru supraviețuitori. „Nu mai e timp de pierdut. După 15 luni de război total, nevoile umanitare sunt alarmante”, a spus el.

Cifra este cea stipulată în acordul de încetare a focului, după ce de luni de zile Israelul a împiedicat tranzitul camioanelor prin nenumărate obstacole logistice și chiar atacuri directe.

Fletcher a recunoscut că pătrunderea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza se confruntă cu provocări logistice enorme, cele mai importante fiind munții de moloz și munițiile neexplodate. Din această perspectivă, siguranța lucrătorilor umanitari care vor furniza ajutor este considerată o prioritate.

Prin urmare, Fletcher a cerut ‘țărilor cu influență asupra părților’ să se asigure că ajutorul vital ajunge la cei care au cu adevărat nevoie de el.

Majoritatea camioanelor sunt încărcate cu alimente neperisabile precum orez, leguminoase, paste și ulei, precum și bidoane cu apă, bunuri precum pături și pilote, rechizite medicale și combustibil, potrivit unor surse egiptene.

Acordul de încetare a focului prevede că aproximativ 600 de camioane cu ajutoare vor intra zilnic în Fâșia Gaza, dintre care 50 cu combustibil. Jumătate dintre aceste camioane vor ajunge, conform prevederilor, în nordul enclavei palestiniene, zona cea mai afectată de atacurile israeliene.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajaţii......
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să suspende toate investiţiile în Germania şi ia în ...