77% dintre clădirile de birouri din București se află la cel mult 10 minute de o stație de metrou

Aproape 77% din spațiile moderne de birouri din București se află la cel mult 10 minute distanță de mers față de o stație de metrou, conform celor mai recente date ale companiei de consultanță imobiliară Colliers International. Interesul pentru dezvoltări de birouri este concentrat în zonele de nord și de vest, astfel că cele mai multe livrări de birouri până la finalul anului 2020 vor fi în apropierea stațiilor de metrou Aurel Vlaicu (73.200 mp) și Politehnica (58.400 mp).
Răzvan Zamfir - vin, 19 iul. 2019, 08:46
77% dintre clădirile de birouri din București se află la cel mult 10 minute de o stație de metrou

Într-un oraș atât de aglomerat prin prisma traficului rutier precum Bucureștiul, proiectele de birouri, rezidențiale și de retail obțin un plus de performanță ca urmare a unei conexiuni la o stație de metrou din apropiere, metroul fiind cel mai eficient si confortabil mijloc de transport în comun. Aproape 2 milioane mp de spații de birouri moderne – sau în jur de 77% – se află la cel mult 10 minute distanță de mers față de o stație de metrou.

De asemenea, aproximativ 0,9 milioane mp sunt în apropierea a două stații de metrou vecine din nordul Capitalei – este vorba despre subpiețele Floreasca/Barbu Văcărescu și Dimitrie Pompeiu. O altă subpiață aflată în plină ascensiune – Centru Vest – este ceva mai dispersată, clădirile de birouri fiind construite în jurul a mai multor stații de metrou.

„În ceea ce privește rata de neocupare, pentru cei 77% din stocul de spații moderne aflate în apropierea stațiilor de metrou, aceasta era de 7% la finalul lui 2018, sub media pieței de 9,5%, în timp ce restul de 23% înregistra o rată de neocupare de 19%. În 2019, este foarte posibil ca această diferență între clădirile de birouri care au o conexiune la metrou și cele care nu au o astfel de conexiune să fi crescut, mai ales ca urmare a numeroaselor relocări care au avut sau vor avea loc. Pe termen mediu, diferența se va menține, ceea ce va duce la o piață mai stratificată în ceea ce privește atât chiriile cât și activele care ar putea fi scoase la vânzare”, a declarat Sebastian Dragomir, Director Office Advisory în cadrul Colliers.

Pe măsură ce terenurile potrivite pentru dezvoltări de birouri devin din ce în ce mai rare și mai scumpe, mai ales în zonele centrale, dezvoltatorii se uită și la zone din jurul viitoarei magistrale care ar putea lega Bucureștiul de Aeroportul Internațional Henri Coandă din nordul orașului. De asemenea, tot din același motiv, unii dezvoltatori s-au orientat și către terenuri din apropierea unor stații de metrou (Tineretului, Jiului) care nu fac parte din subpiețele „tradiționale” de birouri și vom vedea astfel de clădiri construite aici.

Interesul pentru dezvoltări de birouri este concentrat în zonele centrale, de vest și de nord. De exemplu, stația Pipera reprezintă cea mai mare subpiață de birouri din Capitală, cu un stoc de 510.200 mp spații de birouri, în timp ce stația Aurel Vlaicu are cel mai mare pipeline anunțat pentru perioada iulie 2019 – decembrie 2020, de 73.200 mp spații de birouri, urmată de stația Politehnica, unde se anunță livrarea a 58.400 mp pentru aceeași perioadă. În următorii 10 ani, e posibil să vedem destule clădiri de birouri de mărime medie sau chiar mare care vor fi construite în apropierea stațiilor de metrou din afara zonelor consacrate de birouri. Cu toate acestea, ele nu vor forma o subpiață de sine stătătoare, ci vor fi considerate mai degrabă extensii ale subpiețelor învecinate”, a concluzionat Sebastian Dragomir.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump va merge la Forumul Economic de la Davos însoțit de o delegație foarte numeroasă, cea mai mare din istoria participărilor președinților americani
Donald Trump va merge la Forumul Economic de la Davos însoțit de o delegație foarte numeroasă, cea mai mare din istoria ...
Preşedintele american Donald Trump va participa săptămâna viitoare la ediţia din acest an a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Alpii elveţieni, au anunţat marţi organizatorii......
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță Ministerul Mediului. Interviurile vor fi publicate pe YouTube
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță ...
Un număr de 15 candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale ...
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ayatollahilor
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ...
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului şah iranian răsturnat de la putere de Revoluţia Islamică ...
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul gazelor naturale tranzacționate azi cu livrare mâine a sărit pragul de 200 de lei/MWh, iar volumele tranzacționate ...