80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influenţa volumul de recrutare în următorii doi ani

Aproximativ 80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influenţa volumul de recrutare în următorii doi ani, dar vor avea nevoie de candidaţi cu alte competenţe decât cele care se caută acum, arată un sondaj eJobs.
AGERPRES - mar, 21 apr. 2026, 14:07
80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influenţa volumul de recrutare în următorii doi ani

De asemenea, patru din zece angajatori spun că, în momentul de faţă, gradul de alfabetizare AI nu reprezintă un criteriu evaluat la interviu.

„Implementarea soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială în companii se află încă în stadiu incipient, în condiţiile în care 47,4% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că folosesc astfel de soluţii sporadic şi nu ca urmare a unei politici interne în acest sens, ci individual, la inţiativa angajaţilor”, arată eJobs.

Doar în 5,2% din cazuri AI-ul este integrat strategic în majoritatea departamentelor, iar 15,5% au doar câteva procese clar definite care implică AI-ul. Un sfert dintre angajatori fie se află în faza de documentare şi explorare, fie nu folosesc deloc şi nici nu au în plan.

„Acolo unde există implementări în această direcţie, angajatorii au observat că mai mult de o treime dintre angajaţi le-au primit cu entuziasm şi curiozitate, însă au fost şi reacţii de reticenţă şi teamă pentru siguranţa jobului sau chiar de indiferenţă, AI-ul fiind văzut drept încă un tool care trebuie bifat. Cu toate acestea, datele pe care le-au măsurat arată că, deşi volumul de muncă a angajaţilor nu s-a schimbat de când folosesc AI-ul, calitatea muncii lor este mai bună”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.

Potrivit sursei citate, 26% dintre angajatori susţin că volumul de muncă a scăzut între 10 şi peste 20% din timp, iar 10% spun că a crescut întrucât este nevoie de timp pentru a învăţa şi verifica tool-urile folosite. Alţi 10% declară că reducerea volumului de muncă este sesizabilă, dar s-a făcut cu un preţ – rezultate mai slabe din punct de vedere calitativ.

De altfel, mai mult de jumătate dintre respondenţi au spus că au o încredere moderată în acurateţea rezultatelor oferite de AI, acestea necesitând verificare amănunţită (fact-checking). 11,4% au încredere scăzută şi folosesc tool-urile de profil doar pentru brainstorming, în timp ce 33% le învestesc cu un nivel ridicat de încredere şi fac doar revizuiri rapide.

O evaluare a departamentelor în care consideră că AI-ul a avut cel mai mare impact pozitiv până acum poziţionează pe primele trei locuri marketingul & comunicarea, operaţional / administrativ şi recrutare & HR.

„Se confirmă, practic, previziunile care se fac de ceva vreme deja în legătură cu domeniile cele mai „fragile” în faţa inteligenţei artificiale şi cu cel mai mare risc de a-şi găsi un substitut în soluţiile AI. Practic, marketingul, comunicarea, zona administrativă şi cea de recrutare / HR au fost mereu primele despre care s-a vehiculat că vor resimţi puternic impactul inteligenţei artificiale. Pe de altă parte, mai impermeabile la acest impact au fost până acum, după cum spun angajatorii, departamentele de customer support, vânzări & business development şi chiar IT & software development”, a explicat Raluca Dumitra.

În ceea ce priveşte nivelul la care AI-ul va influenţa, în următorii doi ani, nevoia de personal în companiile din care fac parte, 8 din 10 angajatori au răspuns că vor angaja acelaşi număr de oameni ca şi până acum. Jumătate dintre aceştia adaugă însă că, deşi nu va fi influenţat numărul de candidaţi de care va fi nevoie în piaţă, se vor cere alte competenţe decât cele care se caută acum. 16% cred că AI-ul va prelua din sarcini şi, prin urmare, vor angaja mai puţin, iar 1,2% spun că, dimpotrivă nevoia de oameni va creşte pentru a putea gestiona tehnologia.

Potrivit sursei citate, în acest moment, în procesul de recrutare, nivelul de alfabetizare AI este mai degrabă un „nice to have”, nu un criteriu eliminatoriu. În plus, 39% dintre angajatori spun că acest criteriu nu este încă evaluat la interviurile de angajare, în timp ce pentru 17,1% dintre respondenţi reprezintă un avantaj competitiv major.

De asemenea, există, şi o serie de preocupări şi bariere legate de implementarea la nivel general în companii a soluţiilor de inteligenţă artificială. Principala este legată de securitatea şi confidenţialitatea datelor expuse în acest cadru, în timp ce o altă barieră de care se lovesc angajatorii ţine de lipsa competenţelor digitale ale angajaţilor, respectiv faptul că nu ştiu să dea prompturi. 17,2% menţionează costurile ridicate ale licenţelor şi implementării şi 12,6% rezistenţa culturală a echipei la nou.

„Cântărind, pe de altă parte, beneficiile pe care le-au observat după integrarea AI-ului, aproape 40% dintre angajatori menţionează eliminarea task-urilor repetitive / plictisitoare. 30% văd un impact pozitiv în direcţia creativităţii şi generării de idei noi, iar 19,8% o viteză mai mare de răspuns în piaţă. 3,7% vorbesc despre reducerea costurilor cu recrutarea şi salariile pentru că angajează mai puţin, iar 2,5% despre costuri operaţionale reduse”, a mai spus Raluca Dumitra.

Sondajul a fost realizat în luna martie, pe un eşantion de 196 de companii reprezentate de manageri HR, specialişti HR, manageri de departament şi antreprenori, din 19 domenii de activitate.

Te-ar mai putea interesa și
Discuţiile privind preluare Azomureş de către Romgaz sunt avansate – secretar de stat
Discuţiile privind preluare Azomureş de către Romgaz sunt avansate – secretar de stat
Discuţiile privind preluare Azomureş de către Romgaz sunt avansate, în condiţiile în care compania a transmis deja o ofertă acţionarilor combinatului, a declarat marţi secretarul de stat în......
Dispare stația de autobuz de la terminalul „Sosiri” al aeroportului Henri Coandă din Otopeni
Dispare stația de autobuz de la terminalul „Sosiri” al aeroportului Henri Coandă din Otopeni
Lucrările care se desfășoară în zona terminalului „Sosiri” al aeroportului Henri Coandă din Otopeni obligă Asociația ...
PNL caută soluții pentru funcționarea unui guvern minoritar
PNL caută soluții pentru funcționarea unui guvern minoritar
Preşedintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunţat că partidul pe care îl conduce va începe discuţii cu grupurile ...
Grindeanu nu exclude posibilitatea unui premier tehnocrat
Grindeanu nu exclude posibilitatea unui premier tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că nu exclude posibilitatea ca următorul premier să fie unul tehnocrat.