84% dintre medici au plecat în străinătate pentru că au vrut să se dezvolte profesional – studiu

84% dintre medicii români care profesează în străinătate au plecat pentru că au vrut să se dezvolte profesional, 80% dintre ei - ca urmare a condiţiilor din spitale şi clinici, iar 68% dintre ei - din cauza salariilor mici, potrivit unui studiu dat publicităţii joi de MEDIjobs România.
Economica.net - vin, 15 sept. 2017, 14:07
84% dintre medici au plecat în străinătate pentru că au vrut să se dezvolte profesional - studiu

Din studiu reiese că 56% dintre medici susţin că au plecat din cauza relaţiei cu colegii/mentorii, 44% pentru a studia, iar 36% din cauza relaţiei cu pacienţii români.

Întrebaţi ce nemulţumiri au faţă de meseria şi traiul în străinătate, 40% dintre medicii plecaţi au răspuns că sunt nemulţumiţi de distanţa faţă de familie şi prieteni, 16% – au citat stresul şi programul încărcat. Alte răspunsuri au fost sentimentul de insecuritate, dificultatea în relaţionarea cu pacienţii străini, lipsa limbii de comunicare.

Totodată, întrebaţi ce i-ar motiva să se întoarcă, 44% dintre medicii respondenţi au spus că şi-ar dori să ajute pacienţii români, 40% ar vrea un salariu corect în România, 40% şi-ar dori să se întoarcă la familie şi prieteni, 36% ar veni în ţară dacă şi-ar găsi un job în linie cu experienţa lor profesională, iar 16% şi-ar deschide clinică proprie.

În ceea ce priveşte ajutorul pe care ar dori să-l primească la întoarcere, 53% dintre medicii plecaţi au spus că vor un suport în depunerea actelor la Colegiul Medicilor şi la echivalarea studiilor, dacă este cazul, iar 44% ar vrea sprijin în găsirea unui loc de muncă.

Aşteptări financiare ale medicilor care ar alege să se întoarcă în România sunt salarii care să se încadreze în intervalul 6.000 – 15.000 lei.

Potrivit studiului, 82% dintre asistenţii medicali au plecat din cauza nivelului salarial, 39% din cauza condiţiilor din spitale şi clinici, 34% din cauza dorinţei de dezvoltare profesională, 21% din cauza relaţiei cu colegii/mentorii, 17% – pentru a studia şi 17% – ca urmare a relaţiei cu pacienţii români.

Întrebaţi ce i-ar motiva să se întoarcă, 43% dintre asistenţii plecaţi au răspuns că şi-ar dori să ajute pacienţii români, 73% şi-ar dori un salariu corect, 52% – să se întoarcă la familie şi prieteni, 26% s-ar întoarce dacă şi-ar găsi un job în linie cu experienţa lor profesională, iar 21% şi-ar deschide clinica proprie. 69% dintre respondenţi au spus că şi-ar dori sprijin în găsirea unui loc de muncă în România, 39% – un ajutor în găsirea unei locuinţe, 17% – suport în depunerea actelor la OAMMR şi la echivalarea studiilor, dacă este cazul.

Datele au fost colectate din intervievarea a peste 50 de medici specialişti şi asistenţi medicali stabiliţi în afara României.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...