85% dintre mame vor sta 2 ani în concediu după eliminarea plafonului indemnizaţiei de creştere a copilului – Smartree

Numărul mamelor din România care vor opta pentru concediul post-natal de 2 ani se va dubla, ca urmare a intrării în vigoare, de la 1 iulie 2016, a Legii care prevede eliminarea plafonului de indemnizaţie pentru creşterea copilului, este concluzia experţilor în Resurse Umane (HR), redată într-o analiză de specialitate realizată de Smartree.
Economica.net - joi, 10 nov. 2016, 11:40
85% dintre mame vor sta 2 ani în concediu după eliminarea plafonului indemnizaţiei de creştere a copilului - Smartree

‘(…) dacă în anii trecuţi (…) circa 42% dintre mamele din România optau pentru concediul de creştere a copilului cu durata de doi ani, în condiţiile în care indemnizaţia acordată de stat în acest caz este de maximum 1.200 de lei, începând cu acest an ponderea ar putea creşte la aproximativ 85%. Pe de altă parte, există şi o categorie de mame care vor opta pentru perioade mai scurte de concediu de maternitate. Acestea sunt, de cele mai multe ori, cele care au poziţii de top şi middle management şi care nu pot lipsi 2 ani, dorindu-şi să nu facă o pauză în carieră’, reiese din raportul Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.

Potrivit sursei citate, de cele mai multe ori mamele care petrec mai mult de un an în concediul de creştere a copilului aleg să revină la jobul de dinainte, lucru recomandat, de altfel, şi de către specialiştii companiei care consideră că reintegrarea este mult mai uşoară într-un mediu deja cunoscut.

Până la data de 1 iulie 2016, indemnizaţia de creştere a copilului reprezenta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, dar în limita maximă de 3.400 lei în cazul concediului pentru creşterea copilului de până la un an (3 ani în cazul copilului cu handicap) şi de 1.200 lei în cazul concediului de până la doi ani.

Începând din vara acestui an, limita minimă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului a crescut la 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), faţă de 600 lei în prezent, iar persoanele care au optat pentru o perioadă de concediu pentru creşterea copilului de până la un an se pot întoarce pentru a beneficia de perioadă prelungită de doi ani de zile.

De asemenea, suma suplimentară pentru gemeni/multipleţi sau pentru situaţii de suprapunere creşte la 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei, faţă de 600 lei în prezent. Stimulentul de inserţie se stabileşte la 50% din indemnizaţia minimă.

Una dintre noutăţile aduse de legislaţia recentă în domeniu este faptul că, începând cu 1 iulie 2016, solicitanţii nu mai sunt obligaţi să depună documentele doar la sediul agenţiilor teritoriale, ci le pot trimite şi prin poştă sau prin e-mail, în format scanat.

Cererile noi pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie, a sprijinului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii (împreună cu actele doveditoare) se depun în continuare la primăria localităţii de domiciliu sau, pentru municipiul Bucureşti, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu.

Persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare se pot adresa Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) sau Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB), după caz, potrivit Ordinului MMFPSPV nr. 1099/2016.

Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de Resurse Umane (HR), a fost înfiinţată în anul 2000 şi oferă o gamă completă de servicii de externalizare, de la salarizare, administrare de personal, analiză şi raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanţă în domeniu.

Compania chestionează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc.

Te-ar mai putea interesa și
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est au înregistrat ritmuri mai mari de creştere decât media europeană, arată......
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe ...
Acționarii Aro Palace au respins propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea hotelurilor Capitol și Aro Palace
Acționarii Aro Palace au respins propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea hotelurilor Capitol ...
Acționarii Aro Palace au respins astăzi, 25 aprilie, propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea ...
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România, de la 1.768 la 1.942 într-un an marcat de incertitudini ...