Eugen Teodorovici: Vrem ca până la finele anului să devină operaţională noua bancă de dezvoltare

Vrem ca până la finalul lunii mai să punem pe masa Guvernului cadrul legal al băncii de dezvoltare pe care intenţionăm să o înfiinţăm pe scheletul celor două bănci, CEC şi EximBank, iar până la sfârşitul anului să devină operaţională, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prezent la un eveniment organizat de Asociaţia Română a Cărnii, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 19:35
Eugen Teodorovici: Vrem ca până la finele anului să devină operaţională noua bancă de dezvoltare

„Intenţionăm să înfiinţăm acea bancă de dezvoltare, pe scheletul celor două bănci, CEC şi EximBank, fără ca ele să îşi atingă activităţile curente, ci doar să acţioneze împreună, complementar, sub acest concept nou de bancă de dezvoltare permis de regulamentul european, pentru a spijini câteva domenii prioritare precum infrastructura mare, energie, cercetare, sănătate şi mediu privat”, a precizat Eugen Teodorovici.

Acesta a afirmat că documentaţia pentru înfiinţarea acestei bănci va fi trimisă Guvernului spre aprobare până la finele lunii mai, astfel încât până la finalul anului să devină operaţională.

„Cadrul legal pentru această bancă de dezvoltare va fi pus pe masa Guvernului până la finele lunii mai pentru a fi discutat şi aprobat, iar la finalul anului să devină operaţională. Este o bancă pe care regulamentul Comisiei o permite. Acest lucru înseamnă că eu, ca stat, pot da acestei noi bănci direct, fără să mai stau în piaţă să fac o selecţie între bănci, acea dispoziţie, ca şi acţionar, pe anumite zone, de a încuraja, de a veni cu anumite pachete care să stimuleze piaţa, în zone în care eu ca stat consider că am un avantaj competitiv faţă de celelalte state din zonă şi pe care vreau să îl întăresc ca să ies din sfera UE. Ţin foarte mult la această extindere în afara spaţiului european pentru a nu mai fi dependenţi aşa cum suntem astăzi, undeva la 70%, pe exporturi”, a mai spus Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...