Rata şomajului din Grecia a scăzut în februarie 2014, la 25,4%, de la 25,6%

Rata şomajului în Grecia a scăzut uşor în februarie, la 25,4%, de la 25,6% luna precedentă, arată datele publicate miercuri de Oficiul Central de Statistică (ELSTAT), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 06 mai 2015, 11:31
Rata şomajului din Grecia a scăzut în februarie 2014, la 25,4%, de la 25,6%

Este cel mai scăzut nivel din iulie 2012, când rata şomajului se situa la 25,3%. Cel mai ridicat nivel – 27,9% – s-a înregistrat în septembrie 2013, scrie Agerpres.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie s-a situat la 11,3% în februarie.

Potrivit datelor ELSTAT, un număr de 1.205.857 de persoane nu aveau un loc de muncă în februarie, în scădere cu 97.512 comparativ cu perioada similară din 2014.

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 50,1%, este înregistrată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. În februarie 2014, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 56,4%.

În februarie, numărul de angajaţi era de 3.549.166 persoane, în creştere cu 55.454 comparativ cu perioada similară din 2014, a anunţat ELSTAT.

Marţi, Comisia Europeană a înrăutăţit prognoza din acest an pentru Grecia la 0,5%, faţă de un avans de 2,5% estimat anterior.

Economia Greciei a crescut cu 0,8% în 2014, depăşind estimările oficiale, conform datelor preliminare publicate recent de ELSTAT. Atena şi creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI) se aşteptau la un avans al economiei de 0,6% în 2014 şi de 2,9% în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului Centrala Electrică Fotovoltaică Turda - 50,9 MWp, în cadrul unui......
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește cu muncitori aduși din China
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește ...
Strategia Spaniei de a atrage capital chinez pentru salvarea sectorului auto local ridică serioase semne de întrebare cu ...