Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va intra din 8 mai în programul de oprire planificată

Unitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând de vineri, 8 mai 2015, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional având loc în noaptea de 8 spre 9 mai, ora 00,00, a anunţat miercuri Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 06 mai 2015, 15:40
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va intra din 8 mai în programul de oprire planificată

Opririle planificate ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă fac parte din programul de mentenanţă şi sunt realizate o dată la fiecare doi ani pentru fiecare unitate.

În perioada opririi planificate se vor efectua activităţi din programele de întreţinere preventivă şi corectivă, din cele de inspecţii obligatorii, de testare obligatorie, conform cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, care se pot efectua numai cu centrala oprită.

De asemenea, se vor efectua activităţi şi din programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...